Temelie sfântă pentru o nouă poartă a cerului
Aceasta este casa lui Dumnezeu şi poarta Cerului
(cf. Facere 28, 17)
Slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică este un eveniment important în viața unei comunități și o binecuvântare a Preasfintei Treimi pentru edificarea viitorului locaș de cult.
Această slujbă marchează începutul unui dialog de iubire şi conlucrare dintre Dumnezeu și oameni în interiorul Bisericii. Credincioșii oferă materialele, priceperea, înțelepciunea și efortul lor fizic sau financiar pentru zidirea Casei lui Dumnezeu, iar Dumnezeu binecuvântează lucrările şi dăruiește ajutorul Său pentru desăvârșirea lucrărilor, în vederea sfinţirii noii biserici.
Ofranda credincioșilor adusă Mântuitorului Iisus Hristos arată disponibilitatea acestora pentru întâlnirea cu iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Biserica nouă care va fi edificată şi sfinţită va deveni semn al prezenţei lui Hristos în mijlocul poporului credincios (cf. Matei 28, 20), locaș de rugăciune, casă a Preasfintei Treimi. Fiind darul oamenilor oferit lui Dumnezeu, biserica nouă va deveni, prin sfinţire, darul lui Dumnezeu pentru oameni, locul în care ei primesc daruri cereşti: iertarea păcatelor, fericirea comuniunii omului cu Dumnezeu şi arvuna vieţii veşnice - toate acestea fiind dăruite prin Sfintele Taine şi Ierurgii săvârșite în Biserică.
Prin sfințirea locului noii biserici se circumscrie un spațiu sfânt al comuniunii dintre om și Dumnezeu, dintre cer și pământ, ca loc pentru „casa lui Dumnezeu” și „poartă a Cerului” (cf. Facere 28, 17). Prin această „poartă a cerului” intră în mod tainic Hristos-Împăratul Slavei în biserica Sa, pentru a fi mereu prezent prin Sfintele Taine săvârșite aici, dăruind celor ce se roagă darurile Sale cerești amintite mai înainte.
Piatra unghiulară sau piatra de temelie, folosită la slujba sfinţirii locului şi punerii temeliei bisericii, este însemnată cu semnul Sfintei Cruci, pentru că ea simbolizează pe Însuși Hristos Cel Răstignit și Înviat, Capul Bisericii și Mântuitorul ei (cf. Efeseni 2, 20; 5, 23), știind că „întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul” (Efeseni 2, 21).
Cântând împreună cu psalmistul David: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește” (Psalmul 126, 1), noi recunoaștem că tot ceea ce avem, inclusiv șansa de a construi o nouă biserică, vine de la Dumnezeu Cel milostiv, Izvorul tuturor bunătăților (cf. Iacob 1, 17).
Înălțarea unei noi biserici ortodoxe în oraşul Viena evidențiază evlavia și statornicia în dreapta credință, dar şi buna cooperare a creștinilor ortodocşi români cu autorităţile civile austriece şi cu Biserica Romano-Catolică majoritară. Comunitatea ortodoxă română din Viena se dovedește a fi una harnică și darnică, iubitoare de Dumnezeu și de semeni.
În contextul cultural european marcat de o mare diversitate religioasă şi culturală, spațiul eclezial creştin ortodox dă mărturie despre valorile permanente ale credinţei creştine, fundamentul identitar sau matricea spirituală şi culturală a Europei, chiar dacă unii europeni au uitat istoria culturală a continentului lor.
Arhitectura și pictura locașului de cult, inspirate de Mănăstirea Voroneţ din Bucovina, vor fi mărturia identității culturale și religioase a credincioșilor ortodocși români, dar şi o contribuţie a lor la îmbogăţirea arhitecturii vieneze. Pictura interioară și exterioară, veșmântul luminos al bisericii, amintește de bisericile ctitorite în Moldova de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Sanctus Stephanus Magnus, apărător al Europei creştine, în secolul al XV-lea, numit de Papa Sixtus al IV-lea: „verus christianae fidei athleta” („adevărat atlet al credinţei creştine”).
Hramul principal al bisericii, Pogorârea Duhului Sfânt, cheamă pe credincioşi la unitate în credinţă şi la comuniune fraternă în Hristos. Așa cum Apostolii se aflau în rugăciune atunci când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra lor la Ierusalim, la Cincizecime, așa sunteți chemați şi dumneavoastră, iubiți credincioși, să fiți rugători, mărturisitori şi trăitori ai Evangheliei lui Hristos în Biserică, în familie şi în societate.
Ne bucurăm de faptul că proiectul arhitectural are în vedere și construirea mai multor spații destinate tinerilor și copiilor, precum și persoanelor care au nevoie de locuință. Construirea unor spații sociale pentru credincioșii parohiei va întări solidaritatea comunității românești și va fi o mărturie a interesului Bisericii Ortodoxe față de activitățile caritabile sau filantropice. De asemenea, Biroul de pelerinaje BASILICA Travel, care se va deschide în cadrul parohiei de aici, va aduce mult folos duhovnicesc prin pelerinajele la locurile sfinte ale creștinismului.
Toate acestea sunt posibile și datorită ajutorului oferit de autoritățile locale și de Biserica Romano-Catolică din Austria, care va asigura finanțarea grădiniței parohiei și care s-a arătat de multe ori sensibilă la nevoile comunităților românești din diasporă, fapt pentru care le mulțumim astăzi, apreciind deschiderea, ajutorul și cooperarea lor în spirit fratern cu Biserica Ortodoxă Română. Mulțumirile și aprecierea noastră se îndreaptă și către comunitatea parohială românească, dar și către arhitecții care au realizat proiectul bisericii în mod gratuit.
Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pe Preacucernicul Părinte Paroh Emanuel Nuțu, consiliul parohial și comunitatea românească din Viena, pe ctitorii și pe toţi susţinătorii viitorului locaș de cult, pentru inițiativa și efortul lor de a construi o biserică ortodoxă românească în capitala Austriei!
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Arhiereul Cel veșnic şi Capul Bisericii Sale, să dăruiască ajutorul Său sfânt și mult spor în lucrările de construire a Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Viena, iar pe cei prezenţi la acest eveniment să-i binecuvânteze cu pace şi bucurie, sănătate şi fericire, întru mulţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat cu prilejul sfințirii locului și punerii pietrei de temelie pentru noua Biserică Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, din Viena, Austria, duminică, 17 septembrie 2017