Temniţa libertăţii şi libertatea temniţei

Cea de a 19-a zi a lunii mai a fost una de primăvară duhovnicească pentru tinerii ieşeni ce au participat la dialogurile studenţeşti organizate la Paraclisul Metocul Maicilor pe tema: „Temniţa libertăţii şi libertatea temniţei: două modele contemporane de abordare a vieţii religioase“.

Tinerii s-au bucurat de prezenţa invitatului, asist. dr. Constantin Iulian Damian, şi a părintelui Nicodim Petre, gazda întâlnirii. Participanţii au urmărit cuvântul concis şi consistent, după care a urmat  întrebările îndreptate spre cei care au deja o oarecare experienţă de viaţă şi pot orienta pe cei mai tineri.

Întrebări la care s-au încercat răspunsuri au fost cele cu privire la conştiinţă. Ce este conştiinţa? Cum lucrează ea în om? Care este rolul ei? Ne putem elibera de conştiinţă? Îngrădeşte ea libertatea omului? Conştiinţa? Este glasul tainic al lui Dumnezeu în om. Acest glas ne avertizează atunci când părăsim calea libertăţii. Nu-l putem aude când sufletul este aşezat în „gălăgia“ vieţii. Glasul acesta este adiere de vânt. Nu-l poţi auzi oricum şi oriunde. S-a discutat apoi despre tipuri de temniţă. Una dintre cele mai primejdioase temniţe este aceea în care te simţi bine şi din care nu ai vrea să ieşi niciodată. Libertatea este îngrădită de patimi, de frică şi de necunoaştere. Omul obişnuit cu păcatul, la fel ca omul ce trăieşte în ignoranţă, ori ca fricosul, se obişnuieşte cu temniţa şi ajunge chiar s-o iubească. Se simte chiar în siguranţă acolo. Ieşirea din temniţă presupune părăsirea zonei de „confort“, necesită efort. Poţi ajunge să-ţi plângi de milă, dar să nu faci nici un efort spre eliberare, spre vindecare. Îţi este suficient să te simţi o victimă neconsolată a unui Creator nemilos şi a unei societăţi ingrate. Vai! Să nu fie! Să folosim libertatea ce o avem. S-a atins şi problema întemniţaţilor care, mai cu seamă în perioada regimului comunist, au trăit cea mai mare libertate şi cele mai sublime experienţe în închisori şi nu în libertate. Mărturisirile ce le putem citi în cărţile de memorialistică de temniţă apărute după anul 1990 pun pe gânduri omul obişnuit, omul logicii lumeşti. Nu puţini dintre aceşti deţinuţi au dobândit libertatea de a iubi chiar şi pe vrăjmaşii care i-au torturat, care le-au distrus viaţa, cariera, familia. Adevărata libertate? Adevărata libertate este Hristos. Greu de înţeles cuvântul acesta.

Dezbaterea a oferit posibilitatea adresării unor întrebări sau a expunerii unor problematici deosebite, mai mult sau mai puţin retorice: „De ce le este şi astăzi multor fraţi de-ai noştri frică de Dumnezeu, Cel care le-a dat viaţa, până la urmă, încât preferă să nu-I deschidă decât cel mult un colţişor de uşă sau nici măcar atât?“ A întrebat un student. În „Fraţii Karamazov“, Marele Inchizitor zugrăvit de Dostoievski îi spune Mântuitorului: „Ai uitat că omul preferă liniştea şi chiar moartea, libertăţii…?“

De ce se întâmplă aşa? De ce omul ce-şi spune liber este sclavul neputinţelor lui? Pentru că aceasta este alegerea lui.

***

Dialogurile studenţeşti sunt un spaţiu în care tinerii se pot exprima, primesc răspunsuri, pot adresa întrebări fără ca cineva să-i judece. Dincolo de bucuria de a avea un invitat, este bucuria pe care o trăim întâlnind alţi tineri de vârsta noastră care au aceleaşi preocupări, frământări sau căutări. (Luiza-Alexandra Popovici, ASCOR - Iaşi)