Temperaturi de până la 25 de grade Celsius în luna martie
Meteorologii anunţă o încălzire accentuată a vremii, temperaturile prognozate pentru acest final de săptămână urmând să fie mai mari şi cu 10 grade Celsius faţă de cele normale perioadei.
Totuşi, nu este exclusă posibilitatea ca săptămânile viitoare să mai aducă şi scurte episoade cu temperaturi mai scăzute.
„(…) Am văzut la sfârşitul lui februarie cum dinspre regiunile arctice există acum, la sfârşitul iernii, posibilitatea ca mase de aer foarte reci să îşi croiască drum până spre partea de sud, sud-est a continentului”, a declarat Florinela Georgescu, director Prognoză Meteorologică în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, în luna martie se vor înregistra temperaturi care depăşesc 20 de grade şi vor ajunge chiar la 25 de grade Celsius spre sfârşitul lunii. În zonele depresionare, mercurul din termometre poate coborî, în nopţile următoare, până la minus 10 grade Celsius.
Meteorologul nu exclude ca pe durate scurte să apară, îndeosebi la munte, fenomenul de viscol, mai ales că în ultimii ani s-au înregistrat ninsori abundente şi viscol „în a doua parte a lunii martie şi chiar la începutul lunii aprilie”.
Pentru lunile aprilie şi mai, estimările Centrului European de Prognoză indică faptul că fiecare dintre acestea poate avea, în medie, un regim al temperaturilor peste cel normal.
Meteorologul a mai subliniat că, după o toamnă cu ploi puţine şi o iarnă secetoasă, „solul are mare nevoie de apă”, însă precipitaţiile vor fi reduse, chiar uşor deficitare în regiunile sudice şi sud-estice. (O.N.)