Temperaturile mari şi vântul puternic înteţesc incendiile din Australia
Incendiile de vegetaţie de o amploare şi o violenţă fără precedent care au devastat regiuni întregi din Australia s-au soldat cu 24 de morţi şi au provocat „pagube considerabile”, au anunţat autorităţile australiene, relatează AFP şi dpa. Condiţiile meteorologice, cu temperaturi de peste 45 grade Celsius şi rafale de vânt care ating şi 80 de kilometri pe oră, favorizează extinderea, în continuare, a dezastrului care a început în septembrie şi a mistuit peste 5 milioane de hectare de teren, de două ori cât teritoriul Belgiei.
În sud-estul Australiei, regiunea cea mai populată a insulei, a fost decretată stare de urgenţă şi s-a dat ordin de evacuare pentru 100.000 de persoane. În Sydney s-au înregistrat sâmbătă temperaturi record, cu 48,9 grade Celsius în Penrith, o suburbie în vestul oraşului. Cel mai populat oraş al Australiei, cu peste cinci milioane de locuitori în zona metropolitană, este afectat de întreruperi de electricitate după ce două staţii au fost distruse de incendii, iar autorităţile le-au cerut oamenilor să restricţioneze consumul de curent electric.
La Canberra, mercurul termometrelor a atins 44 de grade, o temperatură fără precedent, potrivit serviciilor meteorologice australiene. Dezastrul a decimat, de asemenea, fauna sălbatică din Australia, renumită în special pentru koala şi canguri, care, potrivit oamenilor de ştiinţă, va avea nevoie de câteva decenii pentru a-şi reveni. Imagini bulversante cu exemplare de koala însetate care beau apă din sticlele pompierilor sau cu canguri cuprinşi de panică în mijlocul flăcărilor au făcut înconjurul lumii, relatează AFP.