Tentative de fraudă pe internet, în numele băncilor

Data: 27 Martie 2009

Raiffeisen Bank atenţionează clienţii să nu răspundă solicitărilor primite pe mail sau prin SMS privind datele personale sau informaţii confidenţiale, precum parole sau codul PIN, întrucât banca nu trimite astfel de mesaje de verificare sau alertare. „Deoarece ne confruntăm din ce în ce mai des cu mesaje false trimise pe mail ca venind din partea Raiffeisen Bank, vă informăm că banca nu trimite sub nici un pretext pe e-mail sau SMS mesaje de verificare sau de alertare, conţinând formulare, programe ataşate sau redirecţionări către site-uri care să solicite datele personale sau informaţii confidenţiale. Aceste tipuri de mesaje vin de la adrese de mail contrafăcute sau inexistente, cu scopul de a frauda persoana respectivă“, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.