Teologi ieşeni, pelerini în vechea cetate a Constantinopolului
În perioada 18-23 octombrie 2011, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" şi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi au mers într-un pelerinaj de studiu în cetatea veche a Constantinopolului.
Deşi lista locurilor vizitate a fost lungă, s-a reuşit, într-un timp scurt, o bogată acumulare spirituală şi culturală, într-un areal cu o imensă încărcătură istorică pentru lumea creştină, în general, şi pentru cea ortodoxă, în special. În prima zi a pelerinajului a fost vizitată Biserica "Sfânta Sofia", construită de împăratul Iustinian I (sec. VI). Au urmat Basilica Cisternă şi fostul Hipodrom, loc în care se mai păstrează doar Obeliscul egiptean, Coloana şerpuită şi Coloana împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul (905-959). Ziua de sâmbătă, 22 octombrie, a fost binecuvântată, de dimineaţă, prin participarea la Sfânta Liturghie la Patriarhia Ecumenică. În această zi, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a aniversat 20 de ani de la întronizarea ca Patriarh Ecumenic. Acesta a binecuvântat grupul de pelerini ieşeni în Palatul patriarhal şi a primit cu bucurie darurile trimise de Înalt Preasfinţitul Teofan. Sanctitatea Sa a transmis mulţumirile sale şi şi-a exprimat gânduri de bucurie la acest ceas aniversar. Pelerinajul a continuat cu vizitarea Bisericii Vlaherne, poate cea mai cunoscută biserică închinată Maicii Domnului, din fosta capitală a Bizanţului. După aceasta s-a mers la Biserica "Izvorul Tămăduirii", loc în care Maica Domnului i s-a arătat împăratului Leon şi unde s-au săvârşit nenumărate minuni de-a lungul timpului. Sfânta Liturghie în ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu Au fost vizitate, de asemenea, ruinele celebrei Mănăstiri Studion, important lăcaş atât de trăire şi gândire ortodoxă, cât şi de multiplicare şi decorare a manuscriselor Sfinţilor Părinţi, în secolele VIII-IX. În plus, Mănăstirea Studion a fost şi un centru de excelenţă liturgică şi imnografică bizantină. Ziua de sâmbătă a culminat cu vizitarea Cetăţii Edikule ("Castelul celor şapte turnuri"), unde au fost închişi Sfinţii Martiri Brâncoveni, înainte de a fi martirizaţi. Pe unul dintre aceste turnuri, pelerinii au recitat versete din cartea "Plângerile lui Ieremia". Duminică, 23 octombrie, grupul de pelerini a participat la săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica românească "Sfânta Muceniţă Paraschevi" - o frumoasă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Pelerinii au răspuns, astfel, invitaţiei părintelui Sergiu Vlad, care a fost alături de grup încă de la începutul vizitei. Protos. Hrisostom Rădăşanu a oferit parohiei româneşti o icoană a Sfintei Parascheva şi a Sfântului Policarp, spre cinstirea celor doi sfinţi, dar şi în amintirea marelui pelerinaj care a avut loc la mijlocul lunii octombrie, la Iaşi. În sala bibliotecii parohiei s-a organizat o conferinţă, unde membrii comunităţii româneşti au asistat la prezentări de carte religioasă ortodoxă. Invitatul special al acestui eveniment, protos. Hrisostom Rădăşanu, a prezentat cartea "Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva", apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în această toamnă, care surprinde multe mărturii cu privire la ajutorul primit de credincioşi de la Sfânta Parascheva. Pelerinajul de studiu s-a încheiat cu o rugăciune la locurile natale ale Sfintei Parascheva, în localitatea Epivata. Întregul pelerinaj a lăsat în sufletele participanţilor o nemărginită bucurie şi mulţumire pentru şansa întoarcerii la izvoarele credinţei ortodoxe.