Teologia arădeană reprezentată la Conferința națională a doctoranzilor în teologie
În perioada 30 mai - 2 iunie 2018, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, s-a desfășurat Conferința națională a doctoranzilor în teologie, eveniment organizat de Școala Doctorală „Dumitru Stăniloae” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în colaborare cu Asociația Studenților Teologi Ortodocși și cu sprijinul Universității din București. La acest eveniment au participat 40 de doctoranzi și 16 profesori universitari din toată țara, invitat special fiind părintele arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică Jr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost transmis de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul acestei conferințe, fiecare doctorand a avut ocazia de a-și prezenta contribuțiile specifice din cercetarea personală și de a consolida o conștiință eclesială în ceea ce înseamnă cercetarea teologică.
Din partea Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad au participat pr. prof. dr. Constantin Rus, directorul Școlii Doctorale arădene, pr. drd. Vlad-Sergiu Sandu, anul II de studii, drd. Daniil-Teodor Stoienescu, anul IV de studii, coordonați de către pr. prof. dr. Cristinel Ioja, și pr. drd. Traian Nojea, anul III de studii, coordonat de către pr. prof. dr. Constantin Rus.