Teologia megafoanelor, noua preocupare a domnului Cristian Bădiliţă

Astăzi este de bonton atacul la Biserica Ortodoxă! După încercările de a scoate icoanele şi crucifixele din sălile de clasă, a urmat povestea cu ora de religie, ca în prezent să dezbatem desonorizarea slujbelor. Cineva ne iubeşte şi vrea să ne ţină în formă, mereu pe baricade!

Am citit un articol in­titulat „Taliba­ni­za­rea oraşelor din Ro­mânia trebuie să în­ceteze“, semnat de Cristian Bă­diliţă, „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbo­na“, în care ameninţă „Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi pe fiecare preot în parte“ că, dacă nu vor lua măsuri imediate pentru eliminarea sonori­zării slujbelor care „sunt transmise pe sute, uneori mii de me­tri distanţă în afara lăcaşului de cult“, „se va adresa institu­ţii­lor europene abilitate, care vor şti să aplice, şi de această da­tă, legea în România“.

Dureros este faptul că ame­ninţarea vine, din păcate, din partea unui „teolog“. Dar, aşa cum spun părinţii Bisericii: „Teolog este cel care se roagă, nu cel care studiază teologie“.

Sonorizarea slujbelor se întâlneşte în toate ţările şi la toate cultele

Din păcate, stafia ateismului iconoclast, care a bântuit pâ­nă de curând prin bietele şcoli româneşti, se plimbă as­tăzi pe stradă, unde nu mai es­te stresată de icoane şi crucifi­xe, ci, acum, o intrigă „tupeul Bisericii Ortodoxe“ de a fi pă­ră­sit tranşeul în care au închis-o pentru jumătate de veac tova­ră­şii regimului comunist şi ca­re, acum, îndrăzneşte să se ma­ni­feste în spaţiul public, litur­ghisind sonorizat. Se pa­re că domnul „teolog“ a preluat şta­feta de la domnii Moise şi Cer­nea - cei stresaţi de învăţământul religios din şcoli -, îmbogă­ţind strategia ASUR-ului, de lup­tă împotriva credincioşilor ortodocşi, acum şi sub pretextul: „Să apărăm liniştea publică!“.

După cum se ştie, sonoriza­rea slujbelor, de care se face atât de mult caz, nu este „un fenomen întâlnit doar în ţările musulmane“, cu atât mai puţin un „fenomen talibanic“, „o lipsă de bun simţ la adresa concitadinilor“ sau „o profanare a propriei religii“, cum îi place domnului „teolog“ greco-catolic să spună. Ea se întâlneşte în toate ţările şi la toate cultele, fie catolici, greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi. Dacă există mijloace tehnice moder­ne, care înlesnesc comunica­rea cu toţi cei prezenţi la o slujbă, aşa cum sunt aceste staţii de amplificare, Biserica trebuie să le utilizeze, acolo unde este cazul (şi cu decenţă, evident). Domnul Bădiliţă cunoaşte, desigur, motivul pentru care Mân­tuitorul, „pe când mulţi­mea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dum­ne­zeu“ (Luca 5, 1), a rugat pe Simon-Petru să-L primească în corabie şi să o depărteze puţin de la ţărm. Nu cumva pentru ca toată lumea să-L poată vedea şi auzi? Aşa cum Mântuitorul s-a folosit de amplificarea naturală a acelui inedit amfiteatru de pe malul lacului Ghenizaret, tot aşa şi noi folosim în biserică amplificarea artificială, atunci când cea naturală nu este posibilă. Chiar şi predica de pe munte - la care face referire domnul Bădili­ţă în articolul său - a fost ţinută de Mântuitorul dintr-un loc mai înalt, tocmai spre a putea fi văzut şi auzit de toţi.

Cum s-ar adresa Sfântul Părinte zecilor de mii de credincioşi, „Urbi et orbi“, din Piaţa Sfântului Petru, dacă nu ar a­vea sonorizare?! Am dat doar un exemplu din viaţa Bisericii din care dânsul face parte de­oa­­rece, după cum se ştie, din a­nul 2012, domnul „teolog“ este fiul Bise­ricii Greco-Catolice, sub ju­ris­dicţia episcopului greco-ca­tolic de Oradea, Virgil Ber­cea, ne­pot al cardinalului To­dea. Si­gur, credinţele se pot schimba u­şor, caracterul omului, mai greu.

Trebuie cumva să înţelegem că misele papale oficiate în aer liber de Sfântul Părinte pot fi sonorizate, iar cele săvârşite de părinţii Bisericii Ortodoxe, nu?! S-a „talibanizat“ oare Să­ve­niul natal cu bisericile sale sonori­zate până într-atât, încât să-l agreseze pe înţeleptul locului, până hăt departe, în Ora­şul luminilor, unde îşi face veacul?!

Adevăratele probleme, de reclamat la Bruxelles

Şi, dacă tot ne ameninţă cu Sublima Poartă, mă întreb, uitându-mă la multele titluri universitare, ce-i succed numele: „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sor­bona“, dacă n-ar fi fost mai util un protest adresat de domnia sa forurilor europene împotriva decibelilor de incultură şi dezmăţ, prin care atâtea spectacole de prost gust agresează fonic nu doar slujbele Bisericii Ortodoxe, duminica şi în sărbători, ci şi liniştea concitadinilor, până dincolo de straja a treia a nopţii?! Sau, de ce nu, un demers la Bruxelles privind numărul mare de infracţiuni din ţara noastră; numărul mare de sinucideri petrecute zilnic pe fondul sărăciei ende­mice; numărul mare de tineri care se droghează, de copii, de tineri şi de bătrâni abandonaţi de societate, care trăiesc prin canale şi pe străzi; numărul mare de copii care nu merg la şcoală şi de elevi care abandonează şcoala; numărul mare de şomeri şi de familii dezbinate şi nenumăratele lipsuri materiale prin care trece ţara. Acestea s-ar merita a fi neliniş­tile şi problemele ce-i frământă pe oameni de talia şi cu preten­ţiile domnului „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sorbona“, şi nicidecum sonori­za­rea slujbelor Bisericii.

Dar, astăzi este de bonton atacul la Biserica Ortodoxă! După încercările de a scoate icoanele şi crucifixele din sălile de clasă, a urmat povestea cu ora de religie, ca în prezent să dezbatem desonorizarea slujbelor. Cineva ne iubeşte şi vrea să ne ţină în formă, mereu pe ba­ricade!

Aşa cum Biserica rabdă urâţeniile lumii, livrate zilnic în spaţiul public, tot aşa cei stresaţi de sonorizarea slujbelor ortodoxe ar trebui să fie mai îngăduitori cu cei peste 90% ortodocşi, permiţându-le, în aceste vremuri de libertate, să asculte mesajul lui Hristos, inclusiv prin mijlocirea sfintelor slujbe sonorizate. Aşa este de­mocratic şi tolerant!

Noi îl asigurăm pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Uni­versităţii Paris IV Sorbona“ că nu sonorizarea din biserică sau din curtea acesteia striveşte tai­nele divine, „excomunicân­du-L pe Hristos din viaţa Bise­ricii“, ci viaţa imorală (păcatul) îl scoate pe om din comuniunea şi comunicarea cu Dumnezeu-Trei­me şi cu Sfinţii Lui. Vă ima­ginaţi ce ar însemna o slujbă la Vatican sau la hramul de Sântă Mărie de la Cacica, fără sonorizare?! Sau ce-ar însemna o slujbă de sfinţire a unei biserici, fie la catolici, gre­co-catolici sau ortodocşi, la care participă sute şi chiar mii de oameni, fără sonorizare?! Ar fi o slujbă de care s-ar bucura doar un număr restrâns dintre cei mulţi care participă. Am întâl­nit în foarte multe rânduri credincioşi care plecau de la slujbele bi­sericii, din cauza proastei sono­ri­zări - dar nu am întâlnit niciodată oameni care să plece de la slujbă pentru că există o sono­ri­zare ce înles­neşte tuturor, dină­un­tru sau din afara zidurilor, o bună percepţie a rostirilor de la strană sau de la altar.

Ce facem cu clopotul şi cu toaca?

Un cititor bine intenţionat ar putea crede, citindu-i artico­lul, că reacţia domnului Bădi­liţă vine din prea multă grijă pentru Biserica Ortodoxă Ro­mâ­nă. Noi însă cunoaştem „dra­gostea“ domniei sale pentru această Biserică (din care a făcut parte, până nu demult) şi pentru ierarhii ei. Îl asigurăm că nu sonorizarea îi îndepăr­tea­ză pe „tot mai mulţi orto­docşi de calitate“ din Biserica Ortodoxă Română, ci altele sunt motivele pentru care ei plea­că; le cunoaş­te, cu siguran­ţă, domnul „teo­log“, ca unul ca­re se înscrie între cei „plecaţi“. Şi, fără a dezvolta subiectul, pot spune că motivele plecării respectivilor „orto­docşi de calitate“, cum îi nu­meş­te eruditul domn Bădiliţă, nu diferă cu mult de dorinţele deşarte ale ereziarhilor de altădată.

De fapt, nu-l obligă nimeni pe domnul „scriitor, teolog, doctor al Universităţii Paris IV Sor­bona“ să asculte „o slujbă creş­tină pe stradă sau în propria-i locuinţă“. Domnia sa poa­te să îşi pună căştile pe cinstitele urechi sau să tragă o­bloa­nele, dacă cumva sonori­zarea slujbelor din ţara noastră ajunge până-n ţara adoptivă. Nici pe noi nu ne obligă nimeni să-i ascultăm conferinţele so­no­rizate sau să-i citim scrierile. Aşa că îl rugăm să-i lase pe cei 90% dintre locuitorii României, care sunt creştini ortodocşi, să asculte sluj­bele Bisericii în tih­nă şi să nu-i mai acuze de ta­libanism!

Aş vrea să închei într-o notă optimistă - deşi Sfinţii Părinţi recomandă a nu se sta la dis­cuţie cu dracii arhiconi -, spu­nându-i acestui domn frustrat din varii motive că aşteptăm ne­răb­dători să propună, după desonorizarea bisericilor, interzicerea altor două elemente de poluare fonică: toaca şi, mai ales, clopotul. Prea sunt acestea talibane şi zgomotoase - „vivos voco, mortuos plango, fulgura frango“ („chem pe cei vii, plâng pe cei morţi, fulgerele frâng“)!

Să ne ierte distinsul domn „scriitor, teolog, doctor al Uni­ver­sităţii Paris IV Sorbona“, dar, din fericire, nu putem trans­forma slujbele Bisericii Or­todoxe în pantomimă!

* Supratitlul şi intertitlurile aparţin redacţiei

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor