Teologia românească este în doliu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Feb 2012

Marele profesor de teologie de la Sibiu a mers spre Ceruri în după-amiaza zilei de 9 februarie, lăsând îndureraţi membrii familiei, ierarhi, preoţi, studenţi şi credincioşi din întreaga ţară. Despărţirea vremelnică de părintele Moldovan, cu trei luni înainte de a împlini 84 de ani, ne duce cu gândul la pilda vieţii sale şi la operele scrise, unice în teologia românească.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus de ieri în capela Facultăţii de Teologie "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, unde studenţii teologi au privegheat alături de familie şi au citit din Psaltire la căpătâiul părintelui. Astăzi, de la orele 8:00, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, alături de alţi ierarhi, preoţi şi diaconi, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană, după care, de la orele 11:00, părintele Moldovan va fi prohodit. Înmormântarea va avea loc mâine, 12 februarie, în satul natal Albeşti, judeţul Mureş. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi-a exprimat profunda durere şi sincerele condoleanţe printr-un mesaj, din care redăm câteva fragmente: "Părintele profesor Ilie Moldovan a fost una din personalităţile emblematice ale teologiei româneşti. Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa, şi gândirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească. Pe de o parte, activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă. Pe de altă parte, ca un rezultat al acestei viziuni, majoritatea acţiunilor Bisericii noastre în domeniul bioeticii creştine şi al etnologiei româneşti (un termen impus tot de părintele Ilie Moldovan) i se datorează în mod direct părintelui". "Apărător al familiei şi al copiilor" Mesajele de condoleanţe şi de regret la o asemenea pierdere nu contenesc a veni din partea ierarhilor, preoţilor şi profesorilor de teologie de la Sibiu şi din întreaga ţară. "S-a stins unul dintre marii preoţi slujitori ai Ardealului şi un mare profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu, un mare misionar, care a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în faptă şi cuvânt. A fost un bun român, un sfetnic luminos, chemat acum de Dumnezeu în lumina Slavei Lui mântuitoare", ne-a spus Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. "Părintele profesor a fost un preot de vocaţie şi-n acelaşi timp un profesor care-şi iubea catedra şi studenţii. Era prezent adesea în Catedrala mitropolitană, unde rostea cuvinte de învăţătură, dar şi în alte biserici din Arhiepiscopia Sibiului sau din alte eparhii. Era prezent adesea la simpozioane în Episcopia Covasnei şi Harghitei, ţinând trează conştiinţa de neam în acele locuri", a amintit părintele profesor academician Mircea Păcurariu. "De părintele Ilie mă leagă foarte multe amintiri. A fost un om deosebit, un teolog desăvârşit, cu iniţiative de morală şi bioetică unice în România. A fost un bun român şi un apărător al familiei şi al copiilor", a spus arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu. "S-a mutat la Domnul unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi profesori de teologie, un model de preot liturghisitor, nelipsit de la capela facultăţii noastre. A fost un teolog mărturisitor şi îl vom ţinem aproape de inimile noastre, pomenindu-l mereu în rugăciunile noastre", a spus arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr.