Teologie pentru viața în Hristos: 100 de ani de la înființarea revistei științifice „Theologhia”
Biserica Ortodoxă Română a primit cu multă bucurie invitația de a participa la lucrările Conferinței Științifice Internaționale Teologia Ortodoxă pe cale în „realitatea nematerială” a modernității târzii, organizată în perioada 11-15 octombrie 2023, la Atena, în contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea revistei științifice Theologhia (Θεολογία).
Primul volum al revistei apărea în spațiul elen în anul 1923, la Atena, împlinindu-se, astfel, o mai veche dorință a omului de știință și profesorului universitar Hrisostom Papadopulos, ales cu puțin timp înainte Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Elade. În prologul primului volum al revistei, profesorul Grigorie Papamihail asemăna apariția ei cu un porumbel ieșit din corabia Bisericii, cu scopul de a purta și transmite mesajele teologiei academice. Această dimensiune academică a revistei s-a concretizat în publicarea de studii valoroase, care au răspuns atât provocărilor vremurilor, cât și nevoilor teologice și pastorale ale slujirii bisericești. Publicarea studiilor științifice şi în alte limbi, în afară de limba greacă, a contribuit substanțial la răspândirea ei în mediile științifice internaționale. În acest sens, amintim și recenziile unor cărți, studii sau articole ale unor ierarhi, clerici și teologi laici români care au fost publicate de-a lungul timpului în această prestigioasă revistă academică de teologie.
Tema conferinței științifice internaționale organizată cu prilejul centenarului revistei Theologhia, sintetizată în expresia Teologhisind în lumea mașinilor, este de mare actualitate, întrucât în viața omului contemporan, sursele de distragere a atenției de la cele duhovnicești sunt din ce în ce mai diversificate și sofisticate, prin intermediul noilor tehnologii. Din cauza provocărilor mult mai accentuate la care omul este supus astăzi, se induce iluzia că lumea virtuală ar fi mai adevărată decât cea reală. Astfel, se vorbește despre progres, dar nu în sensul de urcuș duhovnicesc, ci de progres în duhul lumii, care este în opoziție cu Duhul lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 2, 12).
Domnul nostru Iisus Hristos vorbește despre stăpânitorul acestei lumi, diavolul (Ioan 14, 30; 16, 11), ca fiind cauza tuturor celor rele. Totodată, Domnul Iisus Hristos arată că omul nu poate iubi concomitent lumea și pe Dumnezeu, deoarece iubirea unui lucru sau a unei persoane implică atenție și dăruire totală din partea celui care iubește: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui” (Luca 16, 13).
În scrierile sale, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan folosește de mai multe ori cuvântul lume, referindu-se la tot ceea ce întunecă sau împiedică desăvârșirea chipului lui Dumnezeu în om (Ioan 15, 19; 17, 14; 17, 16; 1 Ioan 2, 15-17, 4, 5; 5, 4-5). Apostolul îi îndeamnă pe creștini: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1 Ioan 2, 15-16). Creștinii, fiind botezați, pot birui lumea: „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (1 Ioan 5, 4).
Aceste adevăruri au fost confirmate de experiența marilor isihaști ai Bisericii. Unul dintre aceștia, Sfântul Isaac Sirul, scrie: „Adevărat este cuvântul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobândi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobândească părtăşia de Dumnezeu (comuniunea cu El) împreună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu împreună cu grija lumii”1. Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că, în Sfânta Scriptură, cuvântul lume desemnează lucrurile materiale, iar oamenii lumești sunt cei care zăbovesc cu mintea în acestea2.
Părintele profesor Dumitru Stăniloae, comentând cuvintele lui Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei - „lume numesc alipirea de lucrurile supuse simțurilor și de trup” -, arăta că lumea este „o stare lăuntrică de alipire pătimașă de lucrurile supuse simțurilor și de trup”3.
Astăzi, observăm că duhul lumii constituie, de asemenea, unul dintre factorii care îl împiedică pe omul contemporan să își îndrepte atenția către Dumnezeu, pentru a cultiva în viața sa iubirea față de El și față de semeni. Starea lumii actuale este opusă ordinii așezate de Dumnezeu în creație, atunci când viața omului este invadată, într-o mare măsură, de tehnologie, fiind redusă la un simplu instrument mecanic sau electronic. În locul unității și armoniei, s-a produs scindarea facultăților psihice, conflictul dintre rațiune, voință și sentiment, ceea ce conduce, astfel, la o pierdere a legăturii firești cu lumea exterioară.
Problema omului contemporan nu este una materială sau tehnică, ci este una existențială, spirituală. Din acest motiv, pentru părăsirea duhului lumii, este necesară o abordare ascetică, ceea ce confirmă actualitatea antropologiei filocalice, asceza fiind calea către libertate, pentru recâștigarea vieții în comuniune, a capacității de a ne stăpâni pe noi înșine și propriile patimi egoiste. În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae arată: metoda cea mai simplă și corespunzătoare pentru redobândirea puterii duhovnicești este cea oferită de Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Credința, frica de Dumnezeu, răbdarea, înfrânarea, lipsa patimilor și iubirea”4.
Îi felicităm pe ostenitorii revistei Theologhia și pe organizatorii Conferinței Științifice Internaționale Teologia Ortodoxă pe cale în „realitatea nematerială” a modernității târzii pentru acest popas duhovnicesc de o înaltă ținută academică.
Ne bucurăm nespus pentru acest binecuvântat prilej ca, prin reprezentantul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, să reînnoim felicitările adresate Preafericitului Părinte Ieronim II, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade, cu prilejul împlinirii a 15 ani de rodnică păstorire. Totodată, oferim Preafericirii Sale un set de engolpioane pentru întâistătători de Biserici, ca semn de pre-țuire din partea noastră și de recunoștință a Bisericii Ortodoxe Române, pentru promovarea și aprofundarea relațiilor tradiționale dintre Bisericile noastre și ca manifestare a coresponsabilității pastorale și a comuniunii frățești, într-o lume tulburată de conflicte armate și de tensiuni interetnice.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască participanților la lucrările acestei conferințe științifice har, binecuvântare și bucurie, în lumina credinței Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică!
Cu deosebită stimă și frățească dragoste în Hristos,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat participanților la Conferința Științifică Internațională Teologia Ortodoxă pe cale în „realitatea nematerială” a modernității târzii, Atena, 11-15 octombrie 2023.
Note:
1. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IV, EIBMBOR, București, 2017, p. 52.
2. Cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste (a doua sută), 53, în Filocalia II, traducere de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 2017, p. 95.
3. Nota 23 în: Teolipt al Filadelfiei, Cuvânt despre ostenelile vieții călugărești, în Filocalia VII, EIBMBOR, București, 2017, p. 54.
4. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, EIBMBOR, București, 2002, p. 129.
***
Θεολογία διὰ τὴν ἐν Χριστῷ ζωήν: 100 χρόνια ἀπὸ τῆς ἱδρύσεως τοῦ ἐπιστημονικοῦ περιοδικοῦ Θεολογία
Μετὰ μεγάλης χαρᾶς, ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία τῆς Ρουμανίας ἔλαβε τὴν πρόσκλησιν ὅπως συμμετάσχῃ εἰς τὸ Διεθνὲς Θεολογικὸν Συνέδριον, τὸ ὁποῖον συγκληθήσεται ἐπὶ τῇ ἑκατονταετηρίδι ἀπὸ τῆς συστάσεως τοῦ περιοδικοῦ Θεολογία, ἔχοντος ὡς θέμα, «ἡ Ὀρθόδοξη Θεολογία ἐν πορείᾳ στὴν ἄυλη πραγματικότητα τῆς ὕστερης νεωτερικότητος», καὶ θὰ λάβῃ χώραν κατὰ τὴν περίοδον 11-15 Ὀκτωβρίου 2023, ἐν Ἀθήναις.
Ὁ πρῶτος τόμος τοῦ ἐν λόγῳ περιοδικοῦ ἐξεδόθη εἰς τὸν ἑλληνικὸν κόσμον τῷ ἔτει 1923 ἐν Ἀθήναις, ἐκπληρῶν τὸν διακαῆ πόθον τοῦ ἀειμνήστου Χρυσοστόμου Παπαδοπούλου, καθηγητοῦ πανεπιστημίου, ὁ ὁποῖος μόλις εἶχε ἐκλεγεῖ Ἀρχιεπίσκοπος Ἀθηνῶν καὶ πάσης Ἑλλάδος. Εἰς τὸν πρόλογον τοῦ πρώτου τόμου, ὁ διακεκριμένος καθηγητὴς Γρηγόριος Παπαμιχαὴλ ἐταύτιζε τὴν ἔκδοσιν τοῦ περιοδικοῦ τῇ περιστερᾷ ἡ ὁποία ἐξαπεστάλη ἀπὸ τῆς νεὼς τῆς Ἐκκλησίας· περιοδικοῦ ἔχοντος ὡς σκοπὸν τὴν διάδοσιν μηνυμάτων τῆς ἀκαδημαϊκῆς θεολογίας. Αὐτὴ ἡ ἀκαδημαϊκὴ διάστασις τοῦ ἐν λόγῳ περιοδικοῦ ἐπραγματοποιήθη διὰ τῶν ἐκδόσεων πολυτίμων μελετῶν, αἱ ὁποῖαι ἀπήντησαν εἰς τὰς προκλήσεις τῆς τότε περιόδου, δηλαδὴ τῶν θεολογικῶν καὶ ποιμαντικῶν ἀναγκῶν τῆς Ἐκκλησιαστικῆς διακονίας. Ἡ ἔκδοσις τῶν ἐπιστημονικῶν μελετῶν εἰς ξένας γλώσσας, ἐκτὸς ἀπὸ τῆς ἑλληνικῆς, συνέβαλε οὐσιωδῶς εἰς τὴν μετάδοσιν αὐτῆς εἰς τοὺς διεθνεῖς ἀκαδημαϊκοὺς κύκλους.
Ἐπὶ δὲ τούτοις, ὑπενθυμίζομεν τὰς βιβλιοκρισίας διαφόρων βιβλίων, μελετῶν καὶ ἄρθρων τῶν Ρουμάνων ἱεραρχῶν, κληρικῶν καὶ λαϊκῶν θεολόγων, τὰ ὁποῖα δημοσιεύθησαν κατὰ τὴν μακρὰν περίοδον ἐκδόσεως αὐτοῦ τοῦ πολυσημάντου θεολογικοῦ ἀκαδημαϊκοῦ περιοδικοῦ.
Τὸ θέμα τοῦ παρόντος Διεθνοῦς Ἐπιστημονικοῦ Συνεδρίου, συγκληθέντος ἐπὶ τῇ συμπληρώσει ἑκατὸν ἐτῶν ἀπὸ τῆς συστάσεως τοῦ περιοδικοῦ Θεολογία - συμπεριλαμβάνοντος προσέτι καὶ τὸ θέμα, «θεολογώντας ἐν τῇ ἐποχῇ τῶν μηχανῶν» - ἐπίκαιρόν ἐστι σφόδρα, ἐπειδή, εἰς τὴν ζωήν τοῦ συγχρόνου ἀνθρώπου αἱ ἀφορμαὶ ἀποσπάσεως τῆς προσοχῆς αὐτοῦ ἀπὸ τὰ πνευματικὰ ποικιλώτεραι καὶ πολυπλοκώτεραι τυγχάνουσι, μέσῳ τῆς νέας τεχνολογίας. Λόγῳ τῶν πολλαπλῶν προκλήσεων εἰς τὰς ὁποίας ὁ ἄνθρωπος ἐκτίθεται σήμερον, προκαλεῖται ἡ ψευδαίσθησις ὅτι ἡ ἄυλη πραγματικότης γνησιωτέρα ἐστὶ τῆς ἀληθινῆς. Τοιουτοτρόπως, γίνεται ἀναφορὰ περὶ προόδου, ἀλλ΄ οὐχὶ περὶ πνευματικῆς προόδου. Συλλαμβάνεται ἡ πρόοδος αὐτὴ τῷ κοσμικῷ πνεύματι, πράγμα τὸ ὁποῖον ἔρχεται εἰς ἀντίθεσιν πρὸς τὸ Πνεῦμα τοῦ Θεοῦ (Πρὸς Κορινθίους Α΄ 2, 12).
Ὁ Κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ὁμιλεῖ ἡμῖν περὶ τοῦ ἄρχοντος τοῦ κόσμου τούτου, δηλαδὴ περὶ τοῦ διαβόλου (Κατὰ Ἰωάννην 14, 30; 16,11), ὡς πηγῆς κάθε κακοῦ. Οὕτως, ὁ Σωτὴρ ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ἐνδεικνύει ἡμῖν ὅτι οὐ δυνάμεθα ἀγαπᾶν ταυτοχρόνως τὸν κόσμον καὶ τὸν Θεόν, δεδομένου ὅτι ἡ ἀγάπη πρὸς ἓν πράγμα ἢ ἄτομον ἀπαιτεῖ ἐξ ὁλοκλήρου προσοχὴν καὶ ἀπόλυτον ἀφιέρωσιν ἐκ μέρους τοῦ ἀγαπῶντος: «Οὐδεὶς οἰκέτης δύναται δυσὶ κυρίοις δουλεύειν· ἢ γὰρ τὸν ἕνα μισήσει καὶ τὸν ἕτερον ἀγαπήσει, ἢ ἑνὸς ἀνθέξεται καὶ τοῦ ἑτέρου καταφρονήσει» (Κατὰ Λουκᾶν 16, 13).
Εἰς τὰ ἔργα αὐτοῦ ὁ ἅγιος Ἀπόστολος καὶ Εὐαγγελιστὴς Ἰωάννης χρησιμοποιεῖ πολλάκις τὸν ὅρον «κόσμος», ἐννοῶν ἅπαντα τὰ τοῦ κόσμου τούτου τὰ ἀμαυροῦντα ἢ ἐμποδίζοντα τὴν πραγματοποίησιν τῆς κατὰ χάριν ὁμοιώσεως τοῦ ἀνθρώπου μετὰ τοῦ Θεοῦ (Κατὰ Ἰωάννην 15, 19; 17, 14; 17, 16; Ἰωάννου Α΄ 2, 15-17; 4, 5; 5, 4-5). Ὁ Ἀπόστολος παροτρύνει τοὺς χριστιανοὺς λέγων: «μὴ ἀγαπᾶτε τὸν κόσμον μηδὲ τὰ ἐν τῷ κόσμῳ. Ἐάν τις ἀγαπᾷ τὸν κόσμον, οὐκ ἔστιν ἡ ἀγάπη τοῦ πατρὸς ἐν αὐτῷ· ὅτι πᾶν τὸ ἐν τῷ κόσμῳ, ἡ ἐπιθυμία τῆς σαρκὸς καὶ ἡ ἐπιθυμία τῶν ὀφθαλμῶν καὶ ἡ ἀλαζονεία τοῦ βίου, οὐκ ἔστιν ἐκ τοῦ πατρός, ἀλλ᾿ ἐκ τοῦ κόσμου ἐστί» (Ἰωάννου Α΄ 2,15). Οἱ βαπτισμένοι χριστιανοὶ δύνανται νὰ νικῶσι τὸν κόσμον, διότι «πᾶν τὸ γεγεννημένον ἐκ τοῦ Θεοῦ νικᾷ τὸν κόσμον· καὶ αὕτη ἐστὶν ἡ νίκη ἡ νικήσασα τὸν κόσμον, ἡ πίστις ἡμῶν» (Ἰωάννου Α’ 5, 4).
Τὴν ἀλήθειαν αὐτὴν ἐπεβεβαίωσεν ἡ πεῖρα τῶν ἐν ἡσυχίᾳ ἐντόνως βιωσάντων ἡσυχαστῶν τῆς Ἐκκλησίας. Εἷς ἐξ αὐτῶν, ὁ ἅγιος Ἰσαὰκ ὁ Σύρος, ἀναφέρει: «Ὁ λόγος τοῦ Κυρίου ὁ ἀληθινός, ὃν εἴρηκεν, ὅτι οὐ δύναταί τις μετὰ τοῦ πόθου τὴν ἀγάπην κτήσασθαι τοῦ Θεοῦ, οὐδὲ μετὰ τῆς κοινωνίας αὐτοῦ δυνατὸν κοινωνίαν κεκτῆσθαι πρὸς τὸν Θεόν, οὐδὲ σὺν τῇ μερίμνῃ αὐτοῦ ἔχειν τὴν μέριμναν τοῦ Θεοῦ»1.. Ὁ δὲ ἅγιος Μάξιμος ὁ Ὁμολογητὴς θεωρεῖ ὅτι εἰς τὴν Ἁγίαν Γραφὴν ὁ ὅρος «κόσμος» προσδιορίζει τὰ ὑλικὰ πράγματα, καὶ κοσμικοί εἰσιν οἱ τούτοις τὸν νοῦν ἐνασχολοῦντες2, ἤτοι οἱ ἄνθρωποι οἱ ὁποῖοι ἔχουν τὸν νοῦν προσκολλημένον εἰς αὐτά.
Ὁ πατὴρ Δημήτριος Stăniloae, σχολιάζοντας τὰ λόγια τοῦ Μητροπολίτου Φιλαδελφείας Θεολήπτου, «κόσμον δὲ λέγω τὴν φιλίαν τῶν αἰσθητῶν πραγμάτων καὶ τῆς σαρκός», διευκρινίζει ὅτι ὁ κόσμος ἐστὶν ἐσωτερικὴ κατάστασις προσκολλήσεως πρὸς τὰ αἰσθητὰ καὶ σωματικά3.
Παρατηροῦμεν σήμερον ὅτι τὸ πνεῦμα τοῦ κόσμου ἀποτελεῖ, ἐξίσου, ἕναν ἀπὸ τοὺς παράγοντας οἱ ὁποῖοι ἐμποδίζουν τὸν σύγχρονον ἄνθρωπον ἵνα στρέφῃ τὴν προσοχὴν αὐτοῦ πρὸς τὸν Θεόν, ἵνα καλλιεργῇ εἰς τὴν ζωὴν αὐτοῦ τὴν ἀγάπην πρὸς Αὐτὸν καὶ πρὸς τὸν πλησίον. Ἡ κατάστασις τοῦ σημερινοῦ κόσμου ἐναντιοῦται τῇ ὑπὸ τοῦ Θεοῦ ἐν τῇ κτίσει τεθείσῃ τάξει, ὅταν εἰς τὴν ζωήν τοῦ ἀνθρώπου εἰσβάλλει, κατὰ μέγα ποσοστόν, ἡ τεχνολογία, ἡ ὁποία περιορίζεται εἰς μικρὸν καὶ ἁπλοῦν μηχανισμὸν ἢ ἠλεκτρονικὸν ἐργαλεῖον. Εἰς τὴν θέσιν τῆς ἑνότητος καὶ τῆς ἁρμονίας, παρεισέφρησεν ἡ πραγματικὴ σχιζοφρένεια τῶν πραγματικῶν ἱκανοτήτων τοῦ ἀνθρώπου. Ἐνεφανίσθη ἡ σύγκρουσις μεταξὺ τῆς λογικῆς, τῆς θελήσεως καὶ τῶν αἰσθημάτων, πράγμα τὸ ὁποῖον ὁδηγεῖ εἰς ἀπώλειαν τῆς πραγματικῆς ἐπαφῆς μετὰ τοῦ ἐξωτερικοῦ κόσμου.
Τὸ πρόβλημα τοῦ σημερινοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἔστιν ὑλικῆς ἢ τεχνολογικῆς φύσεως. Ὑπαρξιακὸν καὶ πνευματικὸν πρόβλημά ἐστιν! Ὅθεν, ἡ ἐγκατάλειψις τοῦ πνεύματος τοῦ κόσμου τούτου προϋποθέτει ἀσκητικωτέραν προσέγγισιν. Τὸ γεγονὸς αὐτὸ ἐπιβεβαιοῖ τὴν ἐπικαιρότητα τῆς φιλοκαλικῆς ἀνθρωπολογίας, κατὰ τὴν ὁποίαν ἡ ἄσκησις ἀποτελεῖ τὴν ἄνοδον πρὸς τὴν ὁδὸν τῆς ἐλευθερίας, ἵνα ἐπανακτήσῃ ὁ ἄνθρωπος τὴν ἐν τῇ κοινωνίᾳ ζωήν, τὴν ἱκανότητα ἵνα συγκρατῶμεν τὸν ἑαυτόν μας καὶ τὰ δικά μας ἐγωϊστικὰ πάθη. Τοιουτοτρόπως, ὁ πατὴρ Δημήτριος Stăniloae δεικνύει ὅτι: ἡ εὐκολωτέρα καὶ καταλληλοτέρα μέθοδος διὰ τὴν ἐπανάκτησιν τῆς πνευματικῆς δυνάμεώς ἐστιν ἡ ὑπὸ τοῦ ἁγίου Μαξίμου τοῦ Ὁμολογητοῦ οὕτως περιγραφομένη: πίστις, φόβος Θεοῦ, ὑπομονή, ἐγκράτεια, ἀπουσία τῶν παθῶν καὶ ἡ ἀγάπη4.
Συγχαίρομεν πάντας τοὺς κοπιῶντας εἰς τὴν ἔκδοσιν τοῦ περιοδικοῦ Θεολογία, ὅπως καὶ τοὺς ὀργανωτὰς τοῦ Διεθνοῦς Θεολογικοῦ Συνεδρίου μὲ θέμα, «ἡ Ὀρθόδοξη Θεολογία ἐν πορείᾳ στὴν ἄυλη πραγματικότητα τῆς ὕστερης νεωτερικότητος», ἐπ’ εὐκαιρίᾳ τῆς πνευματικῆς εὐωχίας ὑψηλοῦ ἀκαδημαϊκοῦ ἐπιπέδου.
Χαιρόμεθα ἀῤῥήτως διὰ τὴν εὐλογημένην ταύτην στιγμὴν καὶ διὰ μέσου τοῦ ἀντιπροσώπου τῆς Ἡμῶν Μετριότητος, τοῦ Σεβασμιωτάτου Ἀρχιεπισκόπου Βουζαίου καὶ Βράντσεας, κ.κ. Κυπριανοῦ, ἀνανεοῦμεν τὰς εὐχὰς ἡμῶν πρὸς τὸν Μακαριώτατον Ἀρχιεπίσκοπον Ἀθηνῶν καὶ πάσης Ἑλλάδος, κ.κ. Ἱερώνυμον Β΄, τῇ εὐκαιρίᾳ συμπληρώσεως τῶν 15 ἐτῶν καρποφόρας ποιμαντορίας. Ἐπίσης, προσφέρομεν εἰς τὸν Μακαριώτατον ἕνα σὲτ ἐγκόλπια εἰδικῶς κατεσκευασμένα διὰ Προκαθημένους τῶν Ἐκκλησιῶν, ὡς ἔνδειξιν τιμῆς καὶ εὐγνωμοσύνης ἐκ μέρους τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας τῆς Ρουμανίας διὰ τὴν προώθησιν καὶ ἐμβάθυνσιν τῶν παραδοσιακῶν σχέσεων μεταξὺ τῶν Ἐκκλησιῶν Ἡμῶν, ἀλλὰ καὶ εἰς ἐκδήλωσιν τῆς ποιμαντικῆς συνυπευθυνότητος καὶ ἀδελφικῆς κοινωνίας, εἰς ἕνα τεταραγμένον κόσμον, λόγῳ τῶν ἐνόπλων συγκρούσεων καὶ ἐντάσεων μεταξὺ τῶν ἐθνικοτήτων.
Δεόμεθα τοῦ Ἐλεήμονος Θεοῦ ἵνα δωρίσῃ εἰς τοὺς συμμετέχοντας ταῖς ἐργασίαις τοῦ διεθνοῦς τούτου συνεδρίου χάριν, εὐλογίαν καὶ χαράν, ἐν τῷ φωτὶ τῆς πίστεως τῆς Μιᾶς, Ἁγίας, Καθολικῆς καὶ Ἀποστολικῆς Ἐκκλησίας.
Μετ’ ἀδελφικῆς ἐν Χριστῷ ἀγάπης καὶ ἐξιδιασμένης τιμῆς,
† ΔΑΝΙΗΛ
Πατριάρχης τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας τῆς Ρουμανίας
Τὸ μήνυμα τοῦ Μακαριωτάτου Πατριάρχου Ρουμανίας, κ.κ. Δανιήλ, ἀπευθυνόμενον πρὸς τοὺς συμμετέχοντας εἰς τὸ Διεθνὲς Θεολογικὸν Συνέδριον, μὲ θέμα, «Ἡ Ὀρθόδοξη Θεολογία ἐν πορείᾳ στὴν ἄυλη πραγματικότητα τῆς ὕστερης νεωτερικότητος», Ἀθήνα, 11-15 Ὀκτωβρίου 2023.
1. Ἅγιος Ἰσαὰκ ὁ Σύρος, Λόγοι περὶ ἀσκήσεως, Φιλοκαλία 4, EIBMBOR, Βουκουρέστι, 2017, σ. 52.
2. Ὅ Ἅγιος Μάξιμος ὁ Ὁμολογητής, Κεφάλαια περὶ ἀγάπης (τὰ δεύτερα ἑκατοστά), 53, Τόμος Β΄, Φιλοκαλία, μετάφραση τοῦ Π. Καθ. Δημητρίου Stăniloae, EIBMBOR, Βουκουρέστι, 2017, σ. 95.
3. Σημείωση 23 στὸν Θεόληπτο Φιλαδελφείας, Λόγοι περὶ τῶν δυσκολίων τῆς μοναχικῆς ζωῆς, Φιλοκαλία Τόμος Ζ΄, EIBMBOR, Βουκουρέστι, 2017, σ. 54.
4. Π. Καθ. Δρ. Δημητρίου Stăniloae, Ἡ ἀσκητικὴ καὶ μυστικὴ τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας, EIMBOR, Βουκουρέστι, 2002, σ. 129.