Teologii arădeni au participat la Parada absolvenților UAV Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 18 Iunie 2018

Dascălii și absolvenții Facul­tății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, în frunte cu părintele decan, prof. univ. dr. Cristinel Ioja, au participat vineri, 15 iunie 2018, la Parada absol­venților promoției-centenar a Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad. Ini­țiativa și organizarea au aparți­nut conducerii UAV pentru a demonstra oamenilor că Aradul este un centru universitar puternic.

La această paradă au participat mii de persoane: absolvenţi, studenţi, membri ai familiilor acestora, cadre didactice universitare, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi parlamentari de Arad care au ţinut să ia parte la eveniment. Alături de conducerea UAV, în frunte cu prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii, pe scenă au stat ministrul apărării, Mihai Fifor, senator de Arad, deputaţii PSD Adrian Todor, membru al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, şi Florin Tripa, Claudia Boghicevici, vicepreşedintă a Consiliului Judeţean Arad, şi Călin Bibarţ, viceprimarul Aradului.

Parada absolvenţilor UAV s-a desfăşurat în centrul Aradului, în faţa Palatului Administrativ, dar şi a Rectoratului universităţii de stat arădene. Absolvenţii au defilat, facultate după facultate, în centrul Aradului, în sunet de fanfară militară, care a acompaniat întregul marş. Această paradă se află la prima ediție în municipiul Arad.