Teologii bucureșteni au depus jurământul de credință
O nouă generație de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a depus luni, 27 iunie 2022, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor de licență și masterat. Momentul solemn a avut loc în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, după săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părinți profesori din cadrul facultății.
În cuvântul rostit după săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a precizat că depunerea jurământului absolvenților de teologie a avut loc într-o zi specială, după duminica chemării la apostolat a primilor ucenici: „Dumnezeu a rânduit ca acest moment solemn din viața dumneavoastră să aibă loc în lunea din săptămâna a 3-a după Rusalii, care urmează duminicii închinate Sfinților Români. Ieri, în cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pasajul evanghelic de la Matei, care ne vorbește despre chemarea la slujirea apostolică a primilor patru ucenici ai Mântuitorului: Petru și Andrei, fratele său, și Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu. Tuturor celor patru Mântuitorul le-a adresat cuvintele «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni» (Matei 4, 19). Fără îndoială că Andrei și Ioan nu au înțeles ce înseamnă a fi pescar de oameni, dar simțind chemarea irezistibilă a Fiului lui Dumnezeu, ale Cărui cuvinte sunt duh și viață, au lăsat toate de îndată și i-au urmat lui Hristos. Iată o primă semnificație a momentului pe care îl trăiți astăzi. Și dumneavoastră, în mod tainic, Hristos, Pedagogul cel desăvârșit, v-a făcut această chemare să veniți după El. Adevărata chemare apostolică de aici încolo începe”. Totodată, ierarhul i-a felicitat și încurajat pe absolvenți, subliniind și importanța acestui moment pentru un student teolog.
De asemenea, pr. prof. dr. Constantin Preda, prodecanul instituției de învățământ teologic, i-a îndemnat pe absolvenți să continue studiul teologiei: „Sunt 89 de absolvenți la specializarea Teologie pastorală, 10 la Teologie didactică, 20 la Artă sacră și Asistență socială. De asemenea, la cele nouă programe de masterat acreditate anul acesta avem 125 de absolvenți. Îi felicităm și le mulțumim că au făcut această alegere. Le dorim să continue studiul teologiei, pentru că este o activitate care nu se sfârșește niciodată, asemenea creșterii și progresului duhovnicesc. Este nelimitată cunoașterea lui Dumnezeu”.
După slujba de Te Deum, absolvenții au depus jurământul, iar apoi au mers în curtea facultății, unde au participat la un eveniment festiv.