Teologii sibieni au colindat la Catedrala mitropolitană
În seara zilei de 16 decembrie, studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" au susţinut în Catedrala mitropolitană din Sibiu tradiţionalul concert de colinde care a avut loc după slujba Vecerniei, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a cadrelor didactice ale facultăţii, a preoţilor slujitori la Catedrala mitropolitană şi a câteva sute de credincioşi. În prima parte a concertului au cântat studenţii dirijaţi de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, iar în partea a doua a concertului, au fost cei dirijaţi de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre.
Între cele două părţi ale concertului, pr. prof. dr. Dumitru Abrudan a vorbit despre importanţa marelui eveniment al Naşterii Domnului în istoria mântuirii şi despre frumoasele tradiţii româneşti din preajma sărbătorii. La final, IPS Laurenţiu le-a mulţumit şi i-a felicitat pe studenţi şi pe profesori, apoi a amintit înţelesurile duhovniceşti ale colindelor. "Colinda este un imn al bucuriei. Această bucurie nu vine de pe pământ ca să se consume într-o clipă, ci este una permanentă, care vine din Cer. De aceea, Cerul şi pământul cântă împreună ca să preamărească acest eveniment unic. Această bucurie este cultivată şi porneşte din Biserică spre casele noastre şi se întoarce în Biserică. Este un schimb permanent şi de aceea colinda se cântă în grup şi se transmite gazdelor care sunt chemate să se trezească şi să deschidă nu doar uşa casei, ci şi pe cea a sufletului. Colinda este o carte de identitate pentru credinciosul ortodox", a subliniat Părintele Mitropolit.