Teoria reîncarnării nu are temei în Sfânta Scriptură

Data: 16 Aprilie 2011

Biserica creştină a respins dintotdeauna orice învăţătură despre transmigraţia sau reîncarnarea sufletului după moarte. Şi, totuşi, tot felul de reventişti şi cercuri ezoterice pretind că în Biblie ar exista mărturii şi dovezi privind credinţa în reîncarnare, cunoscută chipurile chiar de discipolii Mântuitorului (U. Topper, Reinkarnationsvorstellungen in Europa von der Steinzeit bis heute, în: H. Wiesendanger şHg.ţ, Wiedergeburt. Herausforderung für das westliche Denken, Frankfurt a. M., 1991, p. 31).

În general, adepţii teoriei reîncarnării citează mai întotdeauna două locuri din Sfânta Scriptură. Primul text este cel de la Ioan 9, 1-2, în care Iisus şi ucenicii Săi întâlnesc un orb din naştere. Atunci, ucenicii Îl întreabă pe Mântuitorul: "Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?" Pornind de la această întrebare, reventiştii au tras concluzia că orbul din naştere nu avea cum şi când să păcătuiască decât în cursul existenţelor sale anterioare, iar faptul că era orb ar fi efectul karmic, efectul faptelor rele pe care el însuşi le-ar fi săvârşit anterior. Mântuitorul respinge, însă, categoric asemenea interpretări: "Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu" (v. 3). Prin urmare, aici, Mântuitorul anulează schema păcat-pedeapsă aşa cum rezultă ea din întrebarea ucenicilor Săi. De unde tragem concluzia că orice eventuală aluzie a Apostolilor la problema reîncarnării a fost respinsă încă de la început de Mântuitorul. Din păcate însă, astăzi, în cadrul şi în numele legii karmice, relaţia dintre boală şi vină, dintre faptele proprii şi un fel de autodestin, este din nou formulată (cf. Thornwald Dethlefsen, Das Erlebnis der Wiedergeburt. Heilung durch Reinkarnation, München, 1991, p. 123). În acelaşi timp, trebuie subliniat că există şi alte moduri de a interpreta şi înţelege întrebarea Apostolilor. De pildă, în literatura iudaică contemporană, descoperim părerea unor învăţaţi rabini potrivit căreia un copil ar putea păcătui încă din pântece împotriva mamei sale, atrăgându-şi după naştere pedeapsa pentru aceasta (vezi H. Strack/P. Billerbeck, Komentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch, vol. 2, München, 1956, p. 527). Un alt text din Sfânta Scriptură revendicat de către adepţii reîncarnării este legat de relaţia dintre Sfântul Ioan Botezătorul şi profetul Ilie. Referindu-se la Ioan Botezătorul, Mântuitorul spune: "Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc... Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină" (Matei 11, 9, 13, 14). În spusele sale, Mântuitorul face referire la profeţia lui Maleahi din Vechiul Testament: "Iată că eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem !" (Maleahi 3, 23-24). Aşadar, iudeii îl aşteptau pe profetul Ilie ca pe înaintemergătorul lui Mesia. Cei ce-L urmau pe Iisus, crezând cu adevărat că El este Mesia, îl priveau pe Ioan Botezătorul ca pe antemergătorul Său. Aşteptarea lor nu se baza pe o reîncarnare a profetului Ilie, ci pe reîntoarcerea acestuia, având în vedere că el nu murise, ci fusese răpit la cer: "Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i unul pe altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer" (IV Regi 2, 11). Prin urmare, nu e vorba de o transmigraţie sau reîncarnare a sufletului lui Ilie şi nici de posibilitatea reîncarnării tuturor oamenilor pe parcursul mai multor existenţe viitoare. În cartea sa Reîncarnarea în Noul Testament, James Morgan Pryse încearcă să aducă în discuţie şi alte locuri din Sfânta Scriptură, care ar viza chipurile credinţa în reîncarnare, aşa cum reiese din cele afirmate de Mântuitorul, ucenicii Săi sau de Sfântul Apostol Pavel. În acest scop, el aduce în discuţie tot felul de presupuneri şi interpretări bizare, fără nici un temei real în Sfânta Scriptură. De pildă, Iisus este privit ca o reîncarnare a regelui David, în baza promisiunii pe care îngerul Gavriil o face Fecioarei Maria, şi anume: "Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său" (Luca 1, 32). J.M. Pryse afirmă că "în scrierile mistice este vorba de o formă obişnuită de exprimare", atunci când se face referire la reîncarnarea cuiva ca "fiu" al unuia dintre strămoşii săi (vezi J.M. Pryse, Reinkarnation im Neuen Testament, 2. Aufl., Interlaken, 1981, p. 34). Un alt exemplu adus de Pryse este cel al Sfântului Apostol Petru, numit de Mântuitorul "fiul lui Iona" (Matei 16, 17), considerat o reîncarnare a lui Iona, care odinioară chemase cetatea Ninive la pocăinţă. În viziunea sa, Sfântul Petru ar avea un caracter identic cu acela al lui Iona, motiv pentru care îl numeşte pe Petru "Iona redivivus" (Ibidem, p. 39 sq.). La rândul său, Uwe Topper speculează şi el pe marginea aşa-numitului "ciclu" al vieţilor anterioare. În opinia sa, Iisus ar fi "recunoscut", de fapt, reîncarnările sale anterioare, cum ar fi Melchisedec (Facerea 14), care în epistola către Evrei, "asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu" (Evrei 7, 3), este cinstit ca "rege al dreptăţii" şi "rege al păcii" (Evrei 7, 2); apoi, subliniază acelaşi autor, s-ar fi reîncarnat în Zorobabel (c. 520 î. Hr.), "fiul lui Salatiel" şi "cârmuitorul lui Iuda" (Agheu 1, 1), care a fost cinstit de către profetul Agheu ca "inel cu pecete" şi ales al lui Dumnezeu (Agheu 2, 23) (U. Topper, Reinkarnationsvorstellungen..., în: H. Wiesendanger şHg.ţ, Wiedergeburt..., p. 31 sq.). Desigur, oricine combină în mod arbitrar diferite texte din Sfânta Scriptură şi le interpretează conform propriilor criterii de evaluare poate "descoperi" multe lucruri, dar în nici un caz adevărul. Sfânta Scriptură nu oferă nici un temei pentru credinţa în reîncarnare. Acest lucru a fost recunoscut chiar de Rudolf Frieling, un apropiat al comunităţii antroposofice, atunci când face referire la pretinsa reîncarnare a lui Iisus în Melchisedec (Evrei 7): "Aici, în epistola către Evrei nu se face referire în nici un caz la vieţi succesive (ale omului, nota autorului), ca de altfel nicăieri în Noul Testament" (R. Frieling, Christentum und Wiederverkörperung, Frankfurt a. M., 1982, p. 87). "Argumentele" din Biblie invocate de adepţii teoriei reîncarnării nu au nici o acoperire din punct de vedere istoric. Cine cunoaşte izvoarele din primele secole ale Bisericii ştie cât de intensiv au fost abordate toate problemele actuale în cărţi, epistole sau predici. Este absolut de neimaginat ca o asemenea manipulare de anvergură să fi putut fi făcută în textele Evangheliilor sau în epistolele Sfântului Apostol Pavel, fără ca acest lucru să nu apară în nici un fel reflectat în multe texte polemice.