Terapia cu struguri, ştiută de veacuri

Un articol de: Maria Neagu - 02 Octombrie 2014

Virtuţile terapeutice ale strugurilor proaspeţi sunt cunoscute şi practicate de mii de ani. Bogat în polifenoli, acest fruct este bine tolerat de organism, iar strugurii negri sunt cei mai apreciaţi din punct de vedere terapeutic, cu ajutorul lor putând fi tratate aproximativ 60 de boli. De asemenea, consumul de stafide, vin, suc sau ulei din sâmburi de struguri este benefic în tratarea diferitelor boli ale secolului. De la Maica Fevronia de la Sfânta Mănăstire Polovragi am aflat că o cură cu struguri este diferită, în funcţie de afecţiunile care trebuie tratate.

Ori de câte ori vorbim despre efecte terapeutice ne raportam la uleiul de struguri obţinut prin presare la rece. Acest ulei previne ischemia cardiacă şi tulburările circulatorii, precum hipertensiunea sau tensiunea arterială oscilantă. Folosirea constantă a uleiului din sâmburi de struguri în salate consumate zilnic este suficientă pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi arterioscleroza, fragilitatea vasculară sau arterită. O cură de şase luni, în timpul căreia se consumă zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce la reducerea suprafeţelor cu echimoze, produse de fragilitatea capilară şi previne accidentele vasculare. Toate aceste efecte benefice se datorează faptului că uleiul de struguri conţine grăsimi nesaturate, care ajută la menţinerea elasticităţii vasculare, precum şi substanţe care împiedică procesele degenerative ale vaselor sanguine. Acest ulei este recomandat în mod special persoanelor care au avut o dietă cu multă carne, prăjeli şi uleiuri rafinate.

Trei cure esenţiale cu struguri

Principalele proprietăţi terapeutice ale strugurilor sunt: remineralizante, tonic-aperitive, nutritive, depurative, diuretice, laxative. Indiferent de soiurile din care provin, strugurii sunt fructele cel mai bine tolerate de stomac, iar curele de struguri se ţin în funcţie de gravitatea fiecărei boli:

- Cură scurtă (2-3 zile) - această cură este benefică pentru bolile de: rinichi, ficat şi intestine, pe parcursul curei recomandându-se consumarea zilnică a 750-1500 g struguri.

- Cură medie (durează 15 zile) - se recomandă în cazul afecţiunilor de: inimă, ficat, rinichi, intestine, duoden, obezitate, dar mai puţin afecţiunilor maligne. Această cură se începe cu 1 kg de struguri pe zi, ajungându-se treptat la 2 kg pe zi.

- Cură lungă (2-6 săptămâni) - este recomandată în afecţiuni cardiace şi maligne. În timpul acestei cure, se ajunge treptat la 3 kg de struguri pe zi.

Mustul are o valoare nutritivă mai mare decât a laptelui

Mustul proaspăt de struguri are un bogat conţinut în zahăr, materii azotate şi săruri minerale. Datorită valorii nutritive foarte ridicate, mustul nefermentat este superior laptelui, motiv pentru care vechii călugări îl numeau lapte de post.