Terapie pentru suflet: Depresia la copil - o formă gravă a lipsei de comunicare
Interesul sporit pentru identificarea depresiilor la copii şi adolescenţi s-a explicat iniţial prin faptul că există prejudecata că la intervalele mici de vârstă depresia este rară, din cauza faptului că nivelul de maturizare psihică a individului nu permite acel tip de internalizare necesar elaborării fenomenologiei depresive.
Acum se ştie că până şi copiii mici pot avea forme grave de depresie care necesită tratament pentru vindecare. Oricum, simptomele depresiei la copil şi adolescent pot fi mai greu de recunoscut. Într-un studiu de referinţă s-au studiat concomitent şi familiile pacienţilor depresivi, pentru că s-a observat o legătură evidentă între simptomatologia copiilor şi felul de comportament al părinţilor. Astfel s-au identificat două grupe cu risc pentru dezvoltarea depresiei copilului: ori părinţi rejectivi, ori supraprotectori, adică familii în care nevoile afective ale copilului nu erau satisfăcute, fapt mascat printr-un control excesiv, cu o protecţie nejustificată. Tot în cadrul aceluiaşi studiu s-au identificat un set de cauze frecvente, legate de comportamentul părinţilor, care duc la declanşarea depresiei la copii, şi anume: pedepse aplicate nemotivat, exagerat; privarea de daruri, lucruri necesare, alimente; severitate, duritate, furie din partea părintelui; pedepse sau comentarii de faţă cu alţii; lipsă de disponibilitate, de apropiere, de consolare; neîncrederea în copil; amestecul excesiv în deciziile şi autonomia copilului; respectarea predilectă a opiniilor contrare ale copilului; sugerarea culpabilităţii prin gesturi, cuvinte sau prin refuzul de a-i vorbi copilului, ca mijloc de pedepsire. Alte posibile cauze ale depresiei sunt reprezentate de decesul unui membru din familie, de violenţă în familie, abuzul sexual, fizic asupra copilului, sau existenţa unor cazuri de depresie la membrii familiei. Vârsta copilului şi formele de manifestare a depresiei Dar această boală poate apărea încă de la sugar, fapt cunoscut sub denumirea de sindrom de deprivare emoţională, care se manifestă prin letargie, scădere ponderală, iritabilitate, tulburări de creştere. Aspectul sugarului poate mima o boală organică gravă, cauza fiind de fapt privarea de afecţiune din partea părinţilor, în special din partea mamei, care lipseşte o perioadă, percepută de copil ca fiind lungă. La copilul de 2-4 ani, la care limbajul nu este foarte bine dezvoltat şi deci incomplet ca mijloc de comunicare eficientă, depresia se manifestă prin agresivitate, comportament hiperkinetic şi protestatar. La copilul de 5-8 ani, cea mai frecventă formă de manifestare a depresiei este somatizarea, adică o pleiadă de acuze fizice multiple, psihogene, cu predominanţa durerilor abdominale, care maschează în special un sentiment de insecuritate şi o nevoie intensă de afectivitate protectivă. Depresia la copilul de 9-12 ani se manifestă predominant prin izolare, apatie, comunicare redusă, scăderea interesului pentru activităţi anterior plăcute, diminuarea randamentului şcolar. Adolescentul prezintă o simptomatologie asemănătoare adultului, adică oboseală, iritabilitate, tensiune, tulburări somatice şi dispoziţie tristă, alături de negativitatea manifestată prin stimă de sine scăzută, autoreproşuri, autocritică, interpretări negative ale experienţelor, amintiri neplăcute. Computerul, "locul" unde se ascund copiii care se simt abandonaţi S-a observat că pacienţii depresivi pot fi în mod special înclinaţi să facă o interpretare negativă, atunci când una pozitivă ar părea mai adecvată; nu numai că ei amplifică experienţele lor neplăcute, dar etichetează ca negative experienţe personale pe care alţii le-ar fi considerat pozitive ("dependenţa de nefericire"). Pacienţii pot fi sub influenţa unei viziuni negative asupra propriei persoane, asupra propriului univers şi asupra viitorului lor. Indiferent dacă privesc spre trecut sau spre viitor, tot ceea ce pot vedea este eşec, frustrare şi inadecvare personală. Mulţi adolescenţi preferă să folosească computerul atunci când se simt abandonaţi de familie sau când stau mult timp singuri acasă. Peele (1991) explică mecanismul psihologic al utilizării calculatorului: "Îţi dă sentimentul şi senzaţia de satisfacţie pe care nu eşti capabil să le obţii în alt mod. Poate înlătura sentimentul de nesiguranţă şi disconfort prin puterea de distragere a atenţiei şi crearea unei senzaţii temporare de securitate, calm, putere de control a situaţiei, intimitate, până la euforie, exaltare". Ei au adesea o stimă de sine scăzută şi sentiment de devalorizare. Comunicarea eficientă, modalitate de prevenţie a depresiei Tipul de tratament de care are nevoie copilul depinde de primul episod de depresie, de gradul de severitate şi de cauza depresiei. Tratamentul depresiei la copil şi adolescent constă în general în consiliere psihologică, educaţia membrilor familiei şi, în funcţie de gravitate, tratament medicamentos. Foarte importante sunt terapiile comportamentale care se axează pe modificarea anumitor idei şi a modelului de comportament, terapia de rezolvare a problemelor ajută la găsirea unor soluţii practice, terapia prin joc pentru copiii foarte mici, toate acestea stimulând o comunicare mai eficientă pentru ca nevoile reale să iasă la suprafaţă. Cu cât se instituie tratamentul contra depresiei mai repede la copil, cu atât recuperarea acestuia este mai rapidă. Conferinţa "Ai copil? Învaţă să fii părinte" A fi părinte se învaţă zi de zi În ritmul alert şi în vâltoarea informaţională de azi îţi e din ce în ce mai greu să discerni "ce e cu adevărat mai bun" aşa încât copilul tău să devină sănătos, autonom, responsabil şi iubitor, cu stimă de sine, echilibrat, nonviolent şi care să se bucure de viaţă în orice împrejurare. Vrei să fii prieten adevărat copilului tău. Prin conferinţa "Ai copil? Învaţă să fii părinte" îţi propunem o abordare nouă şi continuă a educaţiei copilului tău prin soluţii care vor integra toate cele 3 dimensiuni esenţiale umane: mintale, emoţionale şi spirituale (IQ, EQ şi SQ) Unul dintre vorbitori va fi diac. Sorin Mihalache, prof. dr. la Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Stiinţă de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, tată a 3 copii. Are 15 ani de activitate în organizaţii nonguvernamentale, este trainer experimentat în Comunicare şi Dezvoltare personală. Urmărind intervenţia diac. Sorin Mihalache: "Emoţiile şi formarea "minţii" copiilor", la finalul conferinţei vei putea conştientiza importanţa şi impactul emoţiilor în relaţie cu copilul tău. Vei şti să defineşti emoţiile pozitive care au un rol important în construirea relaţiei cu copilul tău. Pagină coordonată de Cristina Sturzu