Terenurile nelucrate ar putea fi taxate

Data: 12 Septembrie 2010

Terenurile nelucrate ar putea fi taxate cu sume egale cu subvenţia primită pe hectar, dar nu vor intra pe un sistem de impozitare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. "Impozit nu va fi pe terenurile nelucrate, dar taxe, da, pentru că nu mai putem continua aşa", a spus Tabără. Potrivit ministrului Agriculturii, la ora actuală în România sunt peste 3 milioane de hectare de terenuri nelucrate. "Dar terenuri neîngrijite sunt poate mult mai multe, pentru că le includem şi pe cele care sunt pe zonele publice, de-a lungul şoselelor sau căilor ferate", a spus Tabără. Ministrul Agriculturii consideră că acest sistem de taxare nu va fi finalizat foarte repede, fiind nevoie de o "documentare foarte bună, pentru a nu fi atacată sub o altă formă". "Această penalitate va fi o presiune asupra deţinătorilor de terenuri pentru că nu îşi vor putea permite mult să plătească, să cureţe şi să execute lucrări în plus, dar nici noi nu ne mai permitem să avem o ţară de ciulini. Este o problemă ridicată de altfel şi de cultivatori pentru că este un cost în plus pentru ei. Degeaba îşi erbicidează terenurile pentru că buruienile de la vecini vin peste ei", a adăugat Valeriu Tabără.