Termen prelungit pentru plata pensiilor
Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale, a declarat la un post de televiziune ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius Budăi. Începând de luni (ieri, n.r.), cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate”, a explicat Budăi.