Testamentul lui Avram Iancu, la BCU Cluj

Un articol de: Ziarul Lumina - 09 Noiembrie 2015

Testamentul olograf al lui Avram Iancu, păstrat de familia Raţiu timp de peste 150 de ani, a fost predat, vineri, 6 noiembrie, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (BCU). Documentul, datat 20 decembrie 1850, este scris cu cerneală neagră. "Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. 

Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 decebrie, Avram Iancu, avocat", stă scris în testamentul lui Avram Iancu, citit vineri de profesorul Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi specialist în istorie modernă, conform Agerpres.
Cel care a adus vineri dimineaţă mapa conţinând testamentul olograf al lui Avram Iancu a fost Indrei Raţiu, fiul lui Ioan Raţiu. Mapa conţine şi o serie de alte documente legate de familia şi viaţa lui Avram Iancu şi este una dintre cele mai importante donaţii făcute de familia Raţiu bibliotecii clujene.
Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" va organiza special pentru acest eveniment o expoziţie, care va avea ca piesă centrală Testamentul olograf al lui Avram Iancu, care va fi astfel expus pentru a fi văzut de public.
Expoziţia va fi deschisă la sediul instituţiei, aflat în Cluj-Napoca. De asemenea, pentru a face cunoscut conţinutul acestui testament unui public cât mai numeros, actul va fi digitizat.