Testare gratuită pentru copiii diagnosticați cu cancer
Un program gratuit pentru testarea genetică a copiilor recent diagnosticați cu cancer, menit să crească șansele de răspuns la tratament, a fost demarat cu prilejul Zilei internaționale a copilului bolnav de cancer, marcată în fiecare an la 15 februarie.
Desfășurat sub genericul „Speranța nu moare de cancer”, programul de testare gratuită se adresează copiilor din România cu vârste între 0 și 18 ani, dacă au fost diagnosticați cu orice tip de cancer, începând cu luna noiembrie 2022. Rezultatele testării sunt oferite în termen de 2-3 săptămâni de la recepția probei în laborator.
Raportul final cuprinde profilul tumorii, recomandările de terapii țintite și studiile clinice potrivite profilului genetic al pacientului. Pe baza rezultatelor obținute, medicul oncolog va putea alege cele mai potrivite tratamente și terapii pentru fiecare copil diagnosticat cu cancer, în funcție de profilul genetic.
Mai mult decât atât, în cazul în care nu există terapii țintite pentru mutațiile identificate în urma testării, raportul cuprinde o serie de studii clinice, disponibile la nivel internațional, relevante pentru fiecare pacient în parte.
Înscrierea copiilor în program se poate face online de către unul dintre părinți, tutore legal sau de către medicul curant, urmând pașii descriși pe site-ul oficial al programului de testare (https://srohp.ro/programul-speranta-nu-moare-de-cancer/). (I. M.)