Testarea aptitudinilor pentru studenții teologi din Episcopia Caransebeșului
Studenții care au absolvit o facultate de teologie ortodoxă și au promovat examenul de licență s-au putut prezenta marți, 9 octombrie, la Centrul eparhial din Caransebeș pentru a fi examinați în vederea ocupării unui post clerical în Episcopia Caransebeșului.
În conformitate cu prevederile Statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, al Regulamentului de numire şi transfer al clerului, precum şi în lumina hotărârilor Sfântului Sinod, Sectorul administrativ-bisericesc al Eparhiei Caransebeșului a organizat pentru cei dornici să primească Sfânta Taină a Hirotoniei în eparhie examenul de titularizare sau capacitate preoțească în două probe.
Comisia de examinare, prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alcătuită din părinții consilieri de la Centrul eparhial, membri ai Permanenței Consiliului eparhial și totodată profesori la instituțiile de învățământ teologic, știut fiind faptul că toate numirile în posturile clericale se fac de episcopul locului, în cadrul unei ședințe a Permanenței Consiliului eparhial.
Cei înscriși au susținut dimineață proba scrisă, unde au răspuns la subiecte cu tematică administrativă și pastoral-misionară, teologie dogmatică, morală creştină, drept canonic şi administraţie bisericească, iar după- amiază, proba orală care a cuprins omiletică, catehetică, liturgică şi administraţie bisericească.
Prin aceste probe se dorește pe de-o parte să se examineze cunoștințele dobândite în instituţiile de învăţământ teologic, iar pe de altă parte maturitatea și competența de a primi Sfânta Taină a Hirotoniei.
Valabilitatea acestui examen de capacitate preoţească este de un an pentru cei care au obţinut media finală sub nota 9,00. Teologii care au obţinut media peste 9,00 se pot folosi doi ani de acest examen de capacitate preoţească, timp în care se pot înscrie pentru ocuparea uneia dintre parohiile vacante din Episcopia Caransebeșului.
Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minim şapte, iar candidaţii care nu au promovat se pot prezenta la un nou examen în sesiunile următoare.