Testări medicale gratuite în 18 oraşe din ţară
Aproximativ 6.000 de români din toată ţara vor putea beneficia de testări medicale gratuite în cadrul campaniei ce se va derula în perioada 28 mai - 2 iunie, în 18 oraşe din ţară, având drept scop conştientizarea în rândul populaţiei a factorilor de risc cardiovascular şi a consecinţelor acestora asupra sănătăţii. Cu acest prilej se vor efectua determinări gratuite ale tensiunii arteriale, indicelui gleznă-braţ şi glicemiei. Campania beneficiază de suportul medical oferit de medici de diferite specialităţi - diabetologi, cardiologi, neurologi, nefrologi şi medici de familie. În România se estimează că există aproximativ 7 milioane de hipertensivi, însă numai 2,9 milioane sunt diagnosticaţi şi doar 2,7 milioane au tratament antihipertensiv. Oraşele în care se va desfăşura proiectul sunt: Bacău, Beiuş, Bucureşti, Buzău, Câmpina, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Târgu Jiu, Timişoara.