Tetraevanghelul românesc tipărit de Coresi la Braşov
Cărțile Diaconului Coresi au stat la baza formării limbii române literare, fiind cel mai important tipograf din veacul al XVI-lea, iar Brașovul, unde a activat acesta, cel mai important centru editorial în perioada începuturilor scrisului în limba română.
Până nu de mult, Tetraevangheliarul românesc a fost socotit prima carte tipărită de Diaconul Coresi în limbă română. Fiind cartea de bază a cultului ortodox, Evanghelia, îşi primeşte numele de la grecescul „Evanghelion”, în traducere însemnând „bună vestire”, cu cele patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca, Ioan). În secolul al IV-lea Evagrie şi apoi diaconul Eutalic din Alexandria (circa 485) împart cele patru Evanghelii în pericope (de la grecescul „pericopi” - acţiune, tăietură, despărţitură), având ca model împărţirea Vechiului Testament în „paraşele şi haftarele folosite la cultul Legii Vechi”.
Lucrarea a fost continuată de Sava (521) şi Sofronie, patriarhul Ierusalimului în secolul VII, pentru ca împărţirea de azi să fie definitivată în epoca lui Ioan Damaschin (749) şi Teodor Studitul (826).
Spre deosebire de Evangheliar (sau Evanghelia), care cuprinde numai pericopele pentru duminici şi sărbători creştine de peste an, Tetraevanghelul cuprinde întregul text din cele patru Evanghelii, împărţit în pericope, în timp ce Noul Testament cuprinde textul evangheliştilor neîmpărţit în pericope, precum şi Faptele Apostolilor, Epistolele, Apocalipsa.
La noi, primele texte ale Tetraevanghelului au circulat în limba slavă, parte dintre acestea păstrându-se şi azi în marile biblioteci din ţară. Elena Linţa, cercetând manuscrisele slave din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, şi Braşov, confirmă prezenţa a peste 50 manuscrise ale Teraevanghelului aparţinând veacurilor XV-XVI.
Cuvinte de înţeles pentru credincioşii români
Traducerea acestei cărţi în limba română devine o necesitate pentru cultul ortodox şi Coresi mărturiseşte aceasta în epilogul cărţii, punând cuvintele sale pe seama autorităţii locale, judele Hans Benkner: ,,Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiului şi cu sfrăşitul Duhului Sfănt, în zilele Măriei lu Ianăş crai, eu jupănul Hanăş Begner de în Braşov am avut jelanie pentru sfentele cărţi creştineşti Tetraevanghel şi am scris aceste sfente cărţi de învăţătură să fie popilor rumâneşti să înţeleagă şi să înveţe rumânii cine-s creştini, cum grăiaşte şi sfăntul Pavel apostol cătră Corinteni 14 capete: în sfănta beserecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înţeles decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limbă striină. După aceia, vă rugăm toţi sfinţi părinţi, oare vlădici, oare episcopi, oare popi în cărora mănă va veni aciaste cărţi creştineşti, cum mainte să nu judece, neci să săduiască. Şi cu zisa jupănului Hanăş Begner, scris-am eu diiacon Coresi ot Trăgovişte şi Tudor diiac. Şi s-au tipărit în luna lu mai 3 zile şi s-au sfrăşit în luna lu ghenarie 30 zile, vă leato 7 mie 69 în cetate, în Braşov” (Florica Dimitrescu, “Tetraevanghelul tipărit de Coresi – Brașov 56 – 0 - 156, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Mănicești”, 1574, București, Editura Academiei, 1963).
Cartea braşoveană este tipărită de diaconul Coresi şi Tudor diiacu, începând cu 3 mai 1560 şi terminând cu 30 ianuarie 1561, în format in-folio, însumând 249 file în 32 caiete, format 30 x 18,5 centimetri, 24 rânduri pe pagină, hârtie braşoveană fără filigran, tras în două tiraje, tipul de litere I, după clasificarea făcută de Ferenc Hervay „L’imprimerie cyrillique de Transylvanie au XVI-e siècle”, în „Magyar Konyvszemle”, LXXXI, 1965, nr. 3), în limbă română. Doar indicaţiile tipiconale şi scara textului sunt reproduse în limbă slavonă. În afara iniţialelor, se află un frontispiciu cu arabescuri de mari dimensiuni (142 x 78 milimetri).
Cartea a fost tipărită după ce „neşte creştini buni” au tradus-o din limba slavonă „ca să fie popilor rumăneşti să înţeleagă, să înveţe rumânii cine-s creştini”. După aprecierea lui P.P. Panaitescu, acei „creştini buni” erau preoţii bisericii din Şchei, care formaseră o şcoală de copişti şi au tradus şi alte cărţi coresiene. Cert este că la acea dată textul Evangheliei este tradus în manuscrisul popei Bratu din Şchei, popularizat de academicianul Gheorghe Mihăilă („Observaţii asupra manuscrisului slavo-român al popii Bratu”, în „Studii de limbă literară şi filologie”, an II (1972), nr. 2, motiv pentru care s-au făcut aprecieri pozitive privind identitatea dintre cele două traduceri şi localizarea acesteia în Şcheii Braşovului.
Existau preocupări pentru traducerea Evangheliei cu mult timp înainte şi o mărturie în acest sens este oferită de academicianul Teodor Rosetti („Istoria limbii române”), dovedind că la 1532 ,,un învăţat din Moldova” se afla în Polonia interesat de tipărirea celor patru Evanghelii în limba română, polonă şi germană.
În privinţa colaboratorului coresian, Tudor diiac, în ciuda numeroaselor investigaţii (Pavel Binder, „Precizări cu privire la perioada coresiană a culturii braşovene”, în „Limba română”, an XXII (1973), nr. 3), nu s-a spus ultimul cuvânt. Cu siguranţă că nu provine din Târgovişte ca Oprea (cu care Coresi tipărise Micul Octoih), pentru că în Epilog doar Coresi îşi apreciază originea târgovişteană. În favoarea acestei presupuneri pledează şi cronica germană (braşoveană) a timpului, care afirmă că „cele patru Evanghelii din sârbă (slavă n.n.) în română au fost traduse printr-un diacon Coresi din Târgovişte şi Tudor deac” („Quelllen zur Geschichte der Stadt Brasso”, Brașov, 1886, vol. IV). Numele Tudor este foarte răspândit în Şchei în veacul al XVI-lea, între aceştia, Tudor Furcă figurează ca „angajat diplomatic al magistratului”, şi Dumitru Furcă se găseşte în misiune diplomatică la Nicolae Pătraşcu voievodul Ţării Româneşti. Acelaşi Tudor diiac editează împreună cu diaconul Coresi Tetraevanghelul slav din 1562.
Zece exemplare din Tetraevanghelul românesc
În 1903, când se edita „Bibliografia Românească veche”, se cunoştea doar un exemplar al acestei cărţi, cel descoperit de Gherasim Timuş şi de Costantin Erbiceanu la mănăstirea Ciolanul în 1888 şi predat Academiei Române. Apoi s-au cunoscut alte opt exemplare din Tetraevanghelul românesc al lui Coresi, încă trei exemplare la Academia Română, câte un exemplar la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional din Budapesta, Arhiepiscopia Ortodoxă din Sibiu, Arhivele Statului din Deva şi Muzeul Făgăraş). Un alt exemplar, deci de-al zecelea, se află la Braşov, în colecţia particulară a familiei Stinghe, care, conform însemnărilor, la 1688 se afla în comuna Brusturi, în proprietatea popei Mihai, în 1721 la popa Antim din Moloca (sat de lângă Cluj) şi în 1789 din nou la Brusturi, în posesia popei Ioan, iar în prezent în Şcheii Braşovului, în colecţia particulară amintită.
Exemplarul de la Făgăraş a fost popularizat de Ion Hăşfăleanu într-un studiu relativ recent („Monumente ale limbii şi literaturii române - încă un exemplar al Evangheliarului din 1560-1561 al lui Coresi”, în „Revista muzeelor şi monumentelor”, nr. 1o/ 1978). Manuscrisul ajunge în proprietatea muzeului din Făgăraş prin donaţia din 23 septembrie 1975 a familiei cunoscutului cărturar Valeriu Literat (1885-1972), din fondul de donaţie făcând parte şi alte cărţi de valoare cum ar fi Cazania lui Varlaam, Noul Testament de la Bălgrad, Pravila de la Govora ş.a. Din exemplarul Evangheliarului donat lipsesc opt file şi multe altele sunt deteriorate.
Cartea a cunoscut două editări prin teologul Timuş Piteşteanu, la sfârşitul veacului al XIX-lea („Tetraevanghelul diaconului Coresi, Reimprimat după ediţia primă din 1560-1561 de arhiereul dr. Gherasim Timuş Piteşteanul”, cu o prefaţă de C. Erbiceanu, Bucureşti, 1889) şi prin Florica Dimitrescu, la Editura Academiei, în anul 1963 - „Tetraevanghelul tipărit de Coresi 1560-1561, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Măniceşti, 1574”.