Teză de doctorat, susţinută public la Sibiu
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit ieri, 28 aprilie, susţinerea publică a tezei de doctorat „Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti“, elaborată de Elisabeta Milea. Lucrarea de doctorat a fost scrisă sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian de la facultatea sibiană şi a fost apreciată pozitiv de comisia de specialitate şi de publicul prezent. Comisia de evaluare a fost prezidată de decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel şi formată din prof. univ.dr. Nicu Moldoveanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la facultatea gazdă.
Elisabeta Milea a prezentat istoricul instituţiei de muzică bisericească din Bucureşti, importanţa acesteia în formarea muzicienilor români, în cercetarea de specialitate şi în valorificarea cântului tradiţional românesc. În prezentare au fost evocate şi o seamă de personalităţi care au activat ca profesori ai Academiei şi absolvenţi de marcă ai instituţiei. Amintim aici pe Patriarhul Miron Cristea, Ioan Popescu-Pasărea, Gheorghe Cucu şi mulţi alţii. O bună parte a lucrării a fost dedicată şi activităţii actuale a secţiei de muzică bisericească din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, continuatoare a vechii instituţii şi a tradiţiei îndelungate în cântul bisericesc de diferite forme. După depunerea jurământului de credinţă faţă de Biserica străbună în cadrul unei ceremonii oficiate în capela facultăţii, Elisabeta Milea a fost declarată doctor în Teologie. (Ştefan Mărculeţ)