Tezaur patristic
„Întrebare: Dumnezeu a făcut pe om liber. Dar altă dată zice: Fără Mine nu puteţi face nimic (In. 14, 6). Cum se împacă libertatea cu neputinţa de a face ceva fără Dumnezeu? Răspuns: Dumnezeu a făcut pe om liber, ca să poată înclina spre bine. Dar înclinând spre bine prin voie liberă, nu e în stare să-l împlinească fără ajutorul lui Dumnezeu. Căci s-a scris: Nu e de la cel ce voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte (Rom. 9, 16). Dacă deci îşi apleacă omul inima spre bine şi cheamă pe Dumnezeu în ajutor, Dumnezeu, luând aminte la dorinţa lui cea bună, dăruieşte putere lucrării lui. Şi aşa se întâlnesc amândouă: libertatea omului şi puterea lui Dumnezeu. Căci binele vine de la Dumnezeu, dar se împlineşte de către sfinţii Lui. Şi aşa se slăveşte Dumnezeu în toţi şi El îi slăveşte pe ei.“
(Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, cap. 763, în Fil. rom., vol. XI, p. 648, 649)