Tezaur patristic
„Dar nu trebuie să deznădăjduim dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Rău este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptăţeşti pe Dumnezeu şi-L socoteşti neputincios din neştiinţă? Oare nu poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pentru tine lumea cea atât de mare, pe care tu o vezi? Iar de zici că mai degrabă şi aceasta îmi este spre osândă, precum şi pogorârea Lui, pocăieşte-te şi-ţi va primi pocăinţa ta, ca pe a fiului risipitor şi a păcătoasei. Dacă însă nici aceasta nu o poţi şi greşeşti din obişnuinţă, chiar în cele ce nu vrei, ai smerenie, ca vameşul, şi-ţi va ajunge ţie spre mântuire.“ „Dar, dacă cineva vrea, pune iarăşi început prin pocăinţă. Dacă ai căzut, zice, ridică-te; şi dacă iarăşi ai căzut, iarăşi ridică-te, nedeznădăjduind nicidecum de mântuirea ta, orice s-ar întâmpla. Nu te preda pe tine de bunăvoie vrăjmaşului. Îţi ajunge ţie spre mân-tuire răbdarea aceasta, împreună cu osândirea de sine.“
(Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, în Fil. rom., vol. V, pp. 126, 137, 138)