Tezaur patristic
„Dacă am ajuns să avem pe sfinţi aproape, trebuie să avem încredere deplină că vom avea în toate ajutorul lui Dumnezeu. Căci dacă în cele ale lumii, când cineva îşi predă casa unuia din cei mari, nu puţin se îngrijeşte acela de ea pentru cinstea ce i-a dat-o predându-i casa în grijă, cu cât mai mult nu e desăvârşit de Dumnezeu ajutorul prin care sfinţii păzesc pe cel predat Lui de ei. Căci se zice despre Dumnezeu că Va face voia celor ce se tem de El; El va asculta rugăciunea lor şi-i va mântui pe ei (Psalmi 144, 19).“ (Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, cap. 386, în Fil. rom., vol. XI, p. 390)