Tezaur patristic

Data: 14 Noiembrie 2009

„Ce Te-ar putea numi pe Tine cineva? Lumină neapropiată? Dar eşti mai presus de lumină. Judecător ce cunoaşte toate mai înainte de a se face? Dar unde are un Judecător acestea? Deci eşti cu mult mai presus de orice judecător. Să te numim Făcător? Dar ce fel de făcător eşti Tu, care creezi printr-o singură înclinare a voinţei multele şi feluritele existenţe materiale? Dar ce să spunem de cele nemateriale? O, ce adânc care întrece toate! Printr-o singură înclinare a duhului sunt produse toate cele duhovniceşti, care sunt de o singură fire, dar foarte multe după deosebirile de dispoziţii, sau, dacă vrei, şi de persoane. Iar aceasta e tot ce e mai minunat şi ceea ce scapă prin covârşirea ei oricărei înţelegeri a oricărui care cugetă. Oare acestea sunt proprii Făcătorului? Nicidecum. Deci sunt mai presus de Făcător. Să Te numim Ziditor şi Meşter? Dar care ziditor zideşte fără o temelie, fără nici un fundament, măcar cel mai mic lucru, ca Tine, Stăpâne, pământul atât de întins, cu atâţia munţi şi pietre şi altfel de materii, întemeindu-l pe nimic (Iov 26, 7) şi încă atât de sigur? Sau care meşter aduce la existenţă din cele ce nu sunt nicidecum şi încă într-o clipă, şi numai cu cuvântul şi atât de multe şi de mari lucruri, cum le-ai adus Tu la fiinţă? Deci spunând cineva că lucrurile Tale sunt ale unui ziditor sau meşter, va spune ceea ce se cuvine? Nicidecum. Căci eşti nesfârşit mai presus de un ziditor şi de un meşter, Dumnezeule!… negrăitule, neînţelesule, nemărginitule, necuprinsule şi, scurt vorbind, atotnesfârşitule, după fiinţă şi după lucrare. Amin“. (Calist Catafygiotul, Despre unirea dumnezeiască şi viaţa contemplativă, cap. 71, în Fil. rom., vol. VIII, p. 449, 450)