Tezaurul literaţilor, mutat în Casa Presei
Retrocedarea clădirii Muzeului Naţional al Literaturii Române, situată pe Bulevardul Dacia din Bucureşti, a necesitat transferarea tezaurului într-un loc sigur, până la achiziţionarea unui imobil propice funcţionării muzeului. Astfel că, pe 9 septembrie, cu ajutorul şi paza Jandarmeriei, preţioasele pachete cu înscrisuri au început să fie mutate în Casa Presei. Tezaurul muzeului cuprinde peste 300.000 de piese: manuscrise, cărţi rare, lucrări plastice, dar şi mobilier şi obiecte personale aparţinând marilor scriitori români.
Municipalitatea Capitalei anunţa, pe 13 iunie, că tezaurul din Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) va fi mutat în Casa Presei, în spaţiul administrat de CNI Coresi. MNLR a primit la începutul lunii iulie, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, aproape 900.000 de lei pentru mutarea din clădirea situată în bulevardul Dacia şi în care funcţiona de aproape jumătate de secol, mai precis din anul 1967.
Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost înfiinţat la 1 iunie 1957, la iniţiativa istoricului şi criticului literar Perpessicius, care i-a fost şi primul conducător. (Dan Cârlea)