Tichete sociale pentru copiii mai mici de 3 ani care merg la grădiniţă
Guvernul a extins categoria copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar care vor beneficia de programul „Fiecare copil în grădiniţă”. Astfel, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate ieri în şedinţa de Guvern, de tichetul social lunar, în cuantum de 50 de lei, vor beneficia şi copiii sub vârsta de 3 ani care frecventează grădiniţa, dar şi cei care depăşesc vârsta de 6 ani şi care „continuă să meargă la grădiniţă ca urmare a recomandării specialiştilor”. „Prin eliminarea acestor limite de vârstă se estimează că vor putea beneficia de tichetul social acordat prin programul «Fiecare copil în grădiniță» încă 29.000 de copii care provin din familii defavorizate”, se arată într-un comunicat al Guvernului. De tichetele sociale beneficiază copiii care provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la de două ori venitul minim garantat pentru o singură persoană (de până la 284 lei, în cursul anului 2016), acestea putând fi utilizate doar pentru achiziţia de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite. Până în prezent, mai arată sursa citată, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat inițial de 111.400 de copii.