Tichetele din programul „Rabla“ valabile până pe 10 decembrie
Termenul de utilizare a tichetelor valorice din programul "Rabla" a fost prelungit cu aproape o lună faţă de data stabilită iniţial, până pe 10 decembrie 2012, în timp ce ultima cerere de decontare se poate depune până cel târziu la data de 13 decembrie, se arată într-un ordin publicat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Potrivit documentului, neutilizarea voucherelor până cel târziu în data de 10 decembrie a.c. conduce la pierderea dreptului de utilizare a acestora pentru prima de casare. O altă derogare de la vechile dispoziţii se referă la cererile de decontare, care pot fi depuse până pe 13 decembrie 2012, iar procedura de decontare efectivă se va face până cel târziu pe 24 decembrie a.c. În cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului validat, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2012, posibilitatea să cumpere un autovehicul nou, din al cărui preţ se va scădea contravaloarea tichetului/tichetelor, se precizează în ordinul citat.