Timbre dedicate „primei serbări a românilor de pretutindeni”
Emisiunea de mărci poştale „Ziua Culturii Naţionale. 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni” va fi disponibilă începând de azi în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul on-line de pe site-ul romfilatelia.ro.
Cele trei mărci poştale ale emisiunii reproduc, într-o asociere grafică sugestivă, alături de edificiul bisericii Mănăstirii Putna, unde este înmormântat Ştefan cel Mare, portretele poetului Mihai Eminescu (pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei), scriitorului Ioan Slavici (pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei) şi tânărului compozitor Ciprian Porumbescu (pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei), potrivit descrierii furnizate de Romfilatelia.
Blocul cu cele trei timbre dantelate alătură imaginii bisericii Mănăstirii Putna portretele personalităţilor amintite şi fotografia urnei omagiale, care conținea pământ adus din toate provinciile românești, aflate în prezent în Muzeul Mănăstirii Putna.
Mapa filatelică este realizată în tiraj limitat de 248 de exemplare şi este echipată cu blocul special nedantelat al emisiunii numerotat de la 001 la 248, precum şi cu reproducerea pe hârtie specială a facsimilului unei scrisori semnate de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu.
Emisiunea filatelică omagiază, astfel, Marea Serbare şi primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni, care au avut loc la Putna, la 15 august 1871. La evenimente, care i-au avut printre inițiatori pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ciprian Porumbescu, au participat peste 3.000 de români din toate provinciile ţării. (C. Z.)