Timişoara ar putea fi capitală culturală europeană în 2021

Data: 27 Ianuarie 2010

Municipiul Timişoara îşi depune candidatura pentru a deveni, în anul 2021, capitală culturală europeană.

Primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat, luni, că va depune la Ministerul Culturii documentaţia în acest sens. „Îl anunţ de pe acum pe ministrul Culturii, deoarece obiceiul la români este că, dacă anunţi cu doar 3-4 ani înainte evenimentul, nu se realizează nimic“, a declarat Ciuhandu, conform Agerpres. Edilul Timişoarei a inaugurat, luni, o nouă sală la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, unde o parte din dotări provin de la Sibiu, care a organizat, în 2007, mai multe evenimente pe perioada cât a deţinut titlul de capitală culturală europeană. Noua sală de spectacole, care a costat 600.000 de euro, a fost amenajată în fostul manej imperial austro-ungar al Mariei Therezia, din centrul istoric al cetăţii, concesionat de municipalitate pentru 49 de ani instituţiei culturale. Fondurile au fost asigurate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. După mai bine de 55 de ani, Teatrul timişorean are, pentru prima dată în istoria sa, o sală proprie de spectacole şi repetiţii. Până acum, teatrul împărţea spaţiul cu Opera Naţională Română. Actuala locaţie este monument istoric. Pe vremea împărătesei, impozanta clădire era folosită ca pulberărie, transformată, ulterior, în manej. În anii â60 a fost utilizată ca sală de sport, după care a ajuns o ruină. În februarie 2008, Consiliul Local Timişoara a atribuit-o Teatrului. Sala este dotată cu sisteme de iluminat şi acustice performante.