Timișoara, capitală a muzicii corale pentru copii
În perioada 25-28 mai, Timișoara a fost capitală internațională a muzicii corale moderne și contemporane pentru copii și tineret prin Festivalul coral internaţional „Vox Mundi”.
La Timișoara, în sala de concerte a Colegiului Național „Ion Vidu”, a avut loc, joi seară, 25 mai, concertul de deschidere a celei de-a doua ediții a Festivalului coral internațional de muzică modernă și contemporană pentru copii și tineret „Vox Mundi”.
Programul festivalului a fost deschis de două formații corale de excepție: Corul de fete al Colegiului Național „Ion Vidu” din Timișoara și Corul de fete „Pro Musica” (Ungaria), care au interpretat o serie de cântece religioase și nu numai, armonizate de muzicieni renumiți pe plan naţional și internațional.
„Festivalul vine să aducă o continuitate pe acest tărâm cultural al muzicii corale bănățene, pentru că aici, în Banat, au fost compozitori celebri, ca Ion Vidu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, care au arătat că muzica corală are o importanță deosebită în viața bisericii și a comunității. Așadar, prin acest festival se continuă o frumoasă și veche tradiție, care vorbește de frumusețea Banatului, dar și despre dimensiunea culturală a locului, greu întâlnită în alte părți ale țării”, a menționat părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei. Vineri, a avut loc un masterclass coral, precum și un workshop de management coral.
Seara, pe scena sălii de concerte a a Colegiului Național „Ion Vidu” au susținut recitaluri: Corul de copii al Radiodifuziunii Române din București și Les Choristes – cor de copii din Franţa. Cele două coruri au încântat publicul prin piese religioase (de la stilul Gregorian la sec. XXI).
În cea de-a treia zi a festivalului, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, de la Universitatea de Vest din Timișoara, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Naționale Corale din România, sub președinția maestrului Voicu Enăchescu, directorul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”. Tot în această zi, au susținut recitaluri Corala bărbătească „Epifania” din Timișoara și Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române. Seara, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, s-a desfășurat Gala „Vox Mundi”, în cadrul căreia a avut loc un spectacol-concert al tuturor corurilor invitate, acompaniate de Orchestra de cameră formată din instrumentiști ai Operei Naționale Române din Timișoara. Gala „Vox Mundi” a cuprins și decernarea premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România la concursul de creație corală. Câștigătorii au fost: Vlad Răzvan Baciu (Iași) - premiul III, Sebastian Andrei Androne (Azuga - Prahova) – premiul II și Andrei Petrache (București) – premiul I.
„Vox Mundi” a fost organizat de Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul Primăriei Timişoarei și al Administrației Fondului Cultural Național și s-a desfășurat sub egida Programului naţional „Cantus Mundi”, în parteneriat cu Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin.