Timișoara, capitala lecturilor publice
În perioada 26-29 septembrie, va avea loc la Timișoara LitVest 2018, prin care urbea de pe Bega își va reconfirma statutul de capitală a lecturilor publice.
Acest festival literar internațional al Timișoarei, ajuns la cea de a șaptea ediție, este unul dintre cele mai creative din Europa. În cadrul acestui festival, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” lansează o serie de concepte noi: Masa de scris, BlackOut-Text-concerto Blazzaj etc. Începând cu 2018, LitVest va avea ca invitat simbolic unul dintre scriitorii dispăruți ai Timișoarei. Se va începe cu Dan Emilian Roșca (1957-2005), poet suprarealist de certă anvergură, a cărui operă este în curs de reeditare la Biblioteca Județeană Timiș. În cele patru zile, LitVest generează spectacole de lectură și documente estetice.
Fetivalul va debuta miercuri, 26 septembrie, în Piața Unirii, cu Pătura care citește, urmând ca spre seară, la Bastionul Theresia, corp A, să aibă loc o retrospectivă fotografică a lecturilor publice marca B.J.T., Secția de Arte „Deliu Petroiu”. A doua zi, va avea loc Literatura intră-n joc, cu lecturi și dialoguri în licee, iar seara LiteraTura TM, prin care, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara, se va realiza o redescoperire literară a orașului, a „stațiilor” sau reperelor sale literare. Vineri, 28 septembrie, va avea loc Masa de lucru, unde mai mulți actori, cooordonați de către Claudiu Dogaru, vor recita fragmente din creația invitaților la LitVest 2018. Pe strada Vasile Alecsandri vor fi amplasate mese de scris și rafturi cu cărți.
Festivalul se va încheia sâmbătă, 29 septembrie, cu BlackOut, text-concerto Blazzaj, un concept experimental, cu inserturi literare.