Timpul economic la orizontul mântuirii

Probabil că forma colocvială cu răspândirea cea mai largă sub care este abordată şi înţeleasă problematica timpului în economie este redată de expresia: "Timpul înseamnă bani"1. Altfel spus, timpul are un preţ, iar acest preţ este dat de mărimea câştigului obţinut/pierderii suferite într-un anume interval de timp.

Interesant este faptul că şi reciproca este valabilă: astfel, dacă timpul se poate exprima în bani, la rândul lor şi banii pot fi exprimaţi în termeni temporali, adică au temporalitate. Este ceea ce teoria economică numeşte valoarea temporală a banilor2. Sau, mai fidel formulat, valoarea schimbătoare în timp a banilor. Întrucât exact despre acest lucru şi este vorba aici: despre faptul că valoarea banilor nu este indiferentă la scurgerea timpului, ci, din contră, ea se modifică pe măsură ce timpul trece. Şi trei sunt motivele pentru care banii îşi schimbă valoarea în timp. Mai întâi, este vorba despre inflaţie, care erodează în timp puterea de cumpărare a banilor. Bunăoară, creşterea preţurilor ca urmare a procesului inflaţionist este factorul datorită căruia, cu aceeaşi sumă de bani, pot cumpăra astăzi o cantitate de bunuri mai mare decât o voi putea face peste un an, să zicem. Ceea ce echivalează cu a spune că, în fapt, cu un leu încasat astăzi pot cumpăra mai mult decât ceea ce pot cumpăra cu acelaşi leu încasat în viitor. Lucru care înseamnă că leul încasat astăzi este mai valoros decât acelaşi leu încasat în orice moment viitor (peste o săptămână, o lună, un an etc.). Apoi, este vorba despre incertitudine. Un leu încasat astăzi este un lucru cert ("Ce-i în mână nu-i minciună"), în timp ce acelaşi leu promis a fi încasat cândva în viitor este un lucru mai puţin cert. Practic, trecerea timpului face ca certitudinea încasării de astăzi să se transforme în incertitudinea încasării viitoare, incertitudinea crescând pe măsură ce intervalul de timp creşte şi el. Şi, întrucât este în firea lucrurilor ca omul să prefere certitudinea incertitudinii, aflăm aici un al doilea motiv pentru care se poate afirma că leul încasat astăzi este mai valoros decât acelaşi leu încasat în viitor. În fine, mai este vorba şi despre ceea ce teoria economică numeşte costul de oportunitate. Leul încasat astăzi pot să-l depun la bancă, şi peste un an, de exemplu, valoarea lui creşte cu dobânda aferentă. În schimb, dacă nu încasez leul astăzi, ci peste un an, este clar că valoarea acestuia din urmă este mai mică decât a leului încasat astăzi exact cu dobânda "pierdută" prin faptul că încasarea are loc peste un an, şi nu astăzi. Să observăm, din nou, modul în care timpul influenţează într-o manieră implacabilă valoarea banilor (de data aceasta datorită costului de oportunitate, leul încasat astăzi este mai valoros decât leul încasat în viitor). Împărtăşim însă opinia că, oricât de important ar fi faptul că există o valoare bănească a timpului, după cum există şi o valoare temporală a banilor, discuţia la acest nivel de problematizare a semnificaţiei timpului în procesul economic ne menţine totuşi la suprafaţa lucrurilor. De aceea, încercând să mutăm analiza mai în profunzime, intenţionăm să abordăm în continuare două aspecte de cea mai mare relevanţă pentru tema noastră, şi anume: - în primul rând, faptul că temporalitatea dă seama pentru trăsăturile definitorii ale comportamentului operatorilor economici; - în al doilea rând, faptul că învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă a Sfinţilor Părinţi răsăriteni poate avea o relevanţă aparte pentru înţelegerea mai profundă a problemei temporalităţii în economie, prin evidenţierea legăturii organice între eternitate şi spiritul de întreprinzător. Acţiunea umană şi preferinţa de timp În "miezul" realităţii economice se aflã faptul cã omul acţionează, adică utilizează mijloace pentru a-şi atinge scopurile. Mai mult decât atât, este esenţial să reţinem şi faptul că acţiunea umană se desfăşoară în condiţii de raritate a resurselor, ceea ce vrea să însemne că sfera scopurilor urmărite (nevoile şi dorinţele oamenilor) este mult mai extinsă decât sfera mijloacelor (resursele economice) de care ei dispun pentru a-şi atinge scopurile. De aici decurge în mod firesc imperativul ierarhizării preferinţelor şi al satisfacerii celor mai importante dintre ele. Astfel, suntem îndreptăţiţi să spunem că operatorii economici au ţeluri şi acţionează, în permanenţă, conform propriilor preferinţe şi planuri, cu scopul de a-şi ameliora condiţia, dând astfel naştere producţiei, schimbului, distribuţiei, consumului, precum şi cooperării sociale extinse. Şi, pe acest fundal al specificităţii acţiunii actorilor economici, trebuie evidenţiat un adevăr fundamental legat de încadrarea acţiunii economice în temporalitate: în virtutea logicii relaţiei mijloc-scop, apare faptul implacabil că mijloacele tot mai îndepărtate în timp fac tot mai îndepărtată realizarea scopului, ceea ce înseamnă că împlinirea scopului mai devreme sau mai târziu nu este indiferentă operatorului economic ce acţionează. Astfel că, în funcţie de modul propriu în care operatorul economic se raportează la această tensiune dintre "mai devreme" şi "mai târziu", el dezvoltă o preferinţă fie pentru bunuri acum, fie una pentru bunuri mai târziu. Adică, el manifestă o preferinţă de timp. Dar fiecare individ, în diverse condiţii şi culturi, are o rată diferită a preferinţei de timp, a preferinţei pentru bunuri acum şi nu mai târziu. Astfel, cu cât este mai mare rata preferinţei de timp, cu atât mai mare este proporţia din venitul lui pe care o va consuma acum. Şi cu cât este mai mică rata preferinţei de timp, cu atât mai mult operatorul economic va fi înclinat să renunţe la consumul prezent, să economisească şi să investească în producţia viitoare. Adică, cu atât mai mult va fi interesat într-un consum viitor de bunuri, consum în legătură cu care mizează că va fi mai mare decât cel prezent, la care a renunţat. Despre preferinţa pentru eternitate Întrebarea pe care ne-o punem acum este următoarea: în ce măsură învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă are ceva semnificativ de spus în problema preferinţei de timp? Sau, mai aplicat spus, în ce măsură coordonatele generale ale preferinţei de timp suferă modificări atunci când analiza economică se deschide către perspectiva oferită de învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă a Sfinţilor Părinţi, perspectivă conform căreia putem vorbi despre o existenţă umană pământească (trăită sub pecetea temporalităţii) ce se află într-o permanentă legătură cu existenţa umană cerească (trăită sub pecetea eternităţii)? Vom încerca să conturăm un posibil răspuns la această problemă parcurgând câţiva paşi succesivi. Pasul 1 - Un dublu registru ontologic Adresându-se ucenicilor Săi, Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, le spune: "Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ..." (subl. ns.) (Matei 6, 9-10). Corespunzător acestor cuvinte revelate ale Scripturii, în Crez - care mai este considerat şi Simbolul credinţei ortodoxe - se vorbeşte despre cele două realităţi relevante pentru existenţa umană: "Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului..." (subl. ns.)3. Tot astfel, şi într-o rugăciune către Domnul Hristos se zice: "Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule..." (subl. ns.)4. Se subliniază astfel, o dată în plus, nu numai legătura care există între cele două planuri ale existenţei umane, ci şi relevanţa amândurora pentru viaţa pământească, de acum, a oamenilor. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Mântuitorul "ne porunceşte să ne dăm toată silinţa ca să vieţuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: "Trebuie să doriţi cerurile şi cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ ca şi cum am trăi în cer;... că e cu putinţă ca acela care trăieşte aici să facă totul ca şi cum ar şi fi acolo"5. Îndrăznind o interpretare personală a tâlcuirii patristice, ne propunem să fixăm următoarea idee: dacă, prin plinirea de către om a voii Tatălui Ceresc, cerul coboară cu adevărat pe pământ şi cele de jos sunt aidoma celor de sus, şi dacă, mai ales, porunca Ziditorului este ca oamenii să se străduiască să trăiască pe pământ ca şi cum ar trăi în cer, rezultă că, în termeni ontologici, existenţa umană circumscrisă acestei lumi şi acestei vieţi, de acum şi de aici, este de fapt duală - ea este şi pământească, dar totodată şi cerească. Pentru planul analizei noastre, aceasta înseamnă că existenţa umană, în general, şi comportamentul economic (adică acţiunea umană manifestată în termeni monetari), în particular, sunt pe deplin inteligibile şi analizabile numai dacă ele sunt abordate simultan pe un dublu registru: pământesc ("viaţa de acum") şi ceresc ("viaţa viitoare"). Ca atare, înţelegerea completă şi corectă a comportamentului economic al omului din viaţa pământească se poate face numai prin raportarea simultană a acestuia la specificul şi cerinţele - ce ne sunt revelate prin descoperire dumnezeiască - vieţii cereşti, veşnice, a vieţii de apoi. Altfel spus, este relevant pentru studierea comportamentului economic din viaţa de aici şi de acum - prin care suntem chemaţi să făptuim voia lui Dumnezeu - ceea ce se întâmplă "simultan" în planul ceresc, în viaţa de dincolo, unde lucrurile sunt deja rânduite după voia Lui. Plinirea vieţii pământeşti, şi deci şi deplina bună rânduială a comportamentului uman (economic), trebuie să aibă ca model buna rânduială deja înfăptuită în ceruri. Pasul 2 - Un dublu registru antropologic Învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă mărturiseşte natura umană ca fiind o fire compusă: omul este şi trup, şi suflet. Pe de altă parte, cercetarea economică are în mod tradiţional drept obiect de investigaţie problema satisfacerii exclusiv a nevoilor trupeşti ale omului, în condiţiile rarităţii resurselor disponibile. Astfel încât, dacă cercetarea economică ar avea disponibilitatea de a se deschide către adevărurile dumnezeieşte revelate, atunci ea ar trebui să fie pregătită să-şi fixeze drept obiect de investigaţie împlinit problema satisfacerii ambelor dimensiuni ale trebuinţelor umane: trupeşti şi sufleteşti (duhovniceşti). De fapt, temeiul unei astfel de înţelegeri îl găsim în înseşi cuvintele Mântuitorului Hristos: "Iar El, răspunzând, a zis: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"" (Matei 4, 4). Iar Sfinţii Părinţi, tâlcuind cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu, arată: "Să nu-ţi cheltuieşti toată vremea vieţii tale întru grija trupului tău. Ci, când va flămânzi trupul şi hrană va cere, adu-ţi aminte că şi sufletul tău de aceeaşi hrană are trebuinţă. Şi, precum trupul, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea trupească, moare, aşa şi sufletul, dacă nu se va împărtăşi de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: şi cu suflet şi cu trup. Şi pentru aceasta zicea Iisus: "Deci, tu, iconomule, dă pe cele ale sufletului, sufletului, şi pe cele ale trupului, trupului""6. La rândul său, Sfântul Vasile cel Mare zice: "Ci, ia seama că sufletul şi trupul sunt ca un frate cu o soră. Să nu vieţuiască, deci, sufletul tău fără de trup, nici trupul tău fără de suflet. Socoteşte că se cuvine a împărţi averile pe jumătate, pe cât trupului, pe atât şi sufletului"7. Pasul 3 - O preferinţă de timp transfigurată Roadele deschiderii analizei economice către adevărurile dumnezeieşte revelate pot fi acum culese. Pe de o parte, suntem în măsură să înţelegem că raţiunea suficientă a existenţei umane pământeşti stă în depăşirea ei, deci în trăirea ei în permanentă relaţie cu existenţa umană cerească (dublul registru ontologic). Pe de altă parte, raţiunea existenţei umane pământeşti stă totodată în folosirea acestei existenţe atât pentru cele ale trupului, cât şi pentru cele ale sufletului (dublul registru antropologic). Astfel că, nerezumându-se doar la cele trupeşti, ci preocupându-se şi de cele duhovniceşti, omul "aduce cerul pe pământ" şi "trăieşte pe pământ ca în cer". Considerentele formulate anterior pot fi sintetizate în următoarea aserţiune cu relevanţă pentru problema temporalităţii în economie privită din perspectiva învăţăturii creştin-ortodoxe: omul este chemat să renunţe la îmbogăţirea în bunurile materiale destinate consumului din viaţa sa pământească pentru îmbogăţirea sa în bunurile cereşti destinate consumului în viaţa de apoi, în viaţa veşnică. Ceea ce înseamnă că se conturează o înţelegere transfigurată a preferinţei de timp, şi anume: - expresia de profunzime a temporalităţii în economia ce este deschisă spre adevărurile revelate stă în disponibilitatea oamenilor de a renunţa la o parte din consumul (prezent) lumesc finit de bunuri materiale în favoarea unui consum (viitor) ceresc infinit de bunuri duhovniceşti; - această disponibilitate presupune de fapt sacrificarea certitudinii prezentului (consumul bunurilor de natură materială în viaţa pământească) pentru certitudinea eternităţii (dobândirea bunurilor de natură duhovnicească în viaţa cerească, de apoi); - sacrificiul acesta ipostaziază simultan o preferinţă nulă de timp pentru bunurile lumeşti şi o preferinţă infinită de timp pentru bunurile duhovniceşti; - motivaţia acestui sacrificiu o reprezintă nădejdea mântuirii, iar "tehnologia" obţinerii ei o reprezintă lucrarea a toată virtutea. Note: 1 "Time is money" (lb.engleză) 2 Time-value of money (lb. engleză) 3 Crezul, în "Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă", Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1984, p. 20. 4 În "Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă", Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1984, p.22. 5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea întâi - Omilii la Matei, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Bucureşti, EIBMBOR, 1994, p. 252. 6 Sfântul Efrem Sirul, Proloagele, vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, p. 446. 7 Sfântul Vasile cel Mare, Proloagele, vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, p. 531.