Tinctura din muguri de plop combate reumatismul
Maria H., Iaşi: "Sub ce forme şi în ce boli se pot utiliza preparatele din muguri de plop?"
Prof. Constantin Milică: Mugurii de plop au efecte în reumatism, spondiloză anchilozantă şi sciatică, tinctura preparată din aceşti muguri prezentând acţiune sedativă (în dureri) şi antiinflamatoare (în artroze). Se utilizează câte 50 de picături de 4 ori pe zi, pe stomacul gol, într-o cură de 2-3 luni. În afecţiunile tumorale, fibrom, adenofibrom, chisturi şi cancere se recomandă, de asemenea, tinctura din muguri de plop (câte 50 de picături luate intern de 4 ori pe zi). Extern se pun comprese cu tinctură pe zona afectată timp de două ore, la intervale de 2-3 zile. După ce se ridică compresa, pielea se ţine la aer liber timp de 15-20 de minute şi se unge cu o cremă de gălbenele. În combaterea cancerului, mugurii au efecte în stimularea imunităţii, în reglarea hormonală şi acţiune citostatică directă. Se ia câte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, pe stomacul gol, într-o cură prelungită de minimum trei luni. În afecţiunile digestive, tratamentele cu muguri sunt eficiente în ulcerul gastric, diaree, colite de fermentaţie şi de putrefacţie, helmintiază (infestare cu Giardia) şi anorexie (lipsa poftei de mâncare). Este foarte utilă tinctura din muguri (50-100 picături), cu care se imbibă bucăţele de pâine albă, uscată sau prăjită. De asemenea, se consideră oportună o cură de 3 săptămâni cu pulbere din muguri uscaţi (câte 3-4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol). În bolile sistemului nervos, tinctura (câte 50 de picături de 3-4 ori pe zi) acţionează în dureri de cap, accese de febră şi stări de astenie fizică şi psihică. În tratarea afecţiunilor pielii s-au constatat cele mai diversificate efecte, mai ales în leziunile cutanate, răni dureroase, ulceraţii atone, ulcere varicoase, arsuri, degerături, acnee, herpes, bube dulci, eczeme, micoze, foliculită, hemoroizi, fisuri anale şi cancer de piele. Se aplică comprese cu tinctură de muguri, care favorizează cicatrizarea şi vindecarea rapidă. După comprese se lasă zona în aer liber pentru a se zvânta, iar apoi se aplică un unguent din muguri pentru refacerea tegumentelor.