Tineri buzoieni și vrânceni în pelerinaj la Iași

Data: 23 Mai 2023

Cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Arhiepiscop ­Ciprian, Sectorul învățământ și acti­vități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat prima excursie culturală din anul 2023, în zilele de 13-14 mai. Desti­nația a fost municipiul Iași pentru 50 de beneficiari, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău, precum și copii de la mai multe parohii din cadrul protoieriilor vrâncene, implicați în proiectele catehetice și educaționale derulate de Centrul eparhial. Tinerii pelerini au fost însoțiți de părintele consilier eparhial Dan Necula și de alți profesori. „După obiectivele vizitate, elevii buzoieni și vrânceni au mulțumit Arhi­episcopiei Buzăului și Vrancei pentru ocazia ce li s-a oferit de a cunoaște un oraș încărcat de istorie și spiritualitate, dar și pentru faptul că s-au îmbogățit duhovnicește din cuvântul părinților pe care i-au întâlnit la mănăstiri și din comuniunea cu sfinții”, ne-a transmis pr. Dan Necula.