Tineri clujeni în pelerinaj la Mănăstirea Lupşa, Alba

Un articol de: Ziarul Lumina - 25 Septembrie 2015

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) din Cluj organizează cel de al şaselea pelerinaj pe jos și cu bicicleta, intitulat „Pe urmele cunoaşterii Sfântului Siluan Athonitul”. Pelerinajul va avea loc sâmbătă, 26 septembrie: „Vom porni cu autocarul din Cluj dimineața spre Schitul Poșaga. De aici vor porni pelerinii cu bicicleta spre Mănăstirea Lupșa, iar cei care vor merge pe jos vor porni de la Brăzeşti, cu oprire la Mănăstirea Muncel, spre Mănăstirea Lupșa. Pe jos estimăm o distanță de 22 kilometri, iar cu bicicleta 45 kilometri”, anunţă organizatorii. ASCOR Cluj a mai organizat pelerinaje pe jos sau cu bicicleta la mănăstirile Rohia, judeţul Maramureş, Sâmbăta, judeţul Braşov, Râmeţ, judeţul Alba, Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara ş.a.