Tineri din Scandinavia în tabără la Caraiman

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 31 Ianuarie 2013

Un grup de tineri români din Episcopia Europei de Nord, dar şi suedezi, danezi şi norvegieni convertiţi la Ortodoxie, participă în aceste zile la o tabără de iarnă, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce" al Mănăstirii Caraiman-Buşteni, din judeţul Prahova.

Începând de luni, 28 ianuarie, şi până duminică, 3 februarie, cei peste 40 de tineri, însoţiţi de Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord, participă la un amplu program care îmbină activităţile duhovniceşti cu cele recreative. „Mulţumim şi pe această cale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care cu părintească dragoste ne-a primit în aceste zile de recreere, dar şi de îmbogăţire duhovnicească. În această minunată zonă de munte, tinerii s-au putut bucura de zăpadă, participând la diferite activităţi recreative din staţiunea Buşteni. Serile lungi de iarnă au fost folosite de tineri din plin pentru a socializa şi pentru a se împărtăşi atât de viaţa liturgică a mănăstirii, cât şi de cuvintele părinţilor care au fost invitaţi să vorbească tinerilor: părintele Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii «Sfântul Ioan Botezătorul» din Alba Iulia, şi părinţii din această mănăstire, părintele protosinghel David Petrovici, stareţul mănăstirii şi exarhul mănăstirilor din această zonă, şi părintele Gherontie Puiu, proinstareţul. Tabăra continuă cu pelerinajul la mănăstirile din împrejurimi, iar sâmbătă, 2 februarie, acest pelerinaj va fi încununat pe Colina Patriarhiei. Aici ne vom închina la sfintele moaşte şi vom participa la Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală. La finalul acestei manifestări, ni s-a oferit fericita ocazie de a-i mulţumi direct Preafericitului nostru Părinte Patriarh pentru calda găzduire de care ne-am bucurat în aceste zile în Arhiepiscopia Bucureştilor şi de a primi părinteasca binecuvântare a Preafericirii Sale“, ne-a declarat Preasfinţitul Episcop Macarie.