Tineri în căutare de frumos
În zilele de 9-11 martie 2018, nouă din prietenii Sfinţilor Trei Ierarhi de la biserica Colegiului Pedagogic din Iaşi, însoţiţi de părintele Ioan Puiu şi de doi studenţi voluntari în cadrul proiectului "Tineri în dialog", desfăşurat de ATOR Iaşi, am pornit într-un schimb de experienţă, de prietenie şi de împreună-lucrare în satul Galu de pe Valea Bistriţei.
În 1918, o mână de oameni de cultură şi din Biserică, membri ai Sfatului Ţării, au înţeles că, uniţi între ei şi cu Dumnezeu, românii vor dăinui ca neam. Au avut viziune, au lucrat la realizarea României Mari, au făcut lucruri măreţe! Chiar dacă nu le-a fost deloc uşor, au luptat, s-au rugat, au lucrat împreună. Au trecut de atunci 100 de ani, ani de unitate şi ani de dezbinare, ani de pace şi ani de război, ani de credinţă şi ani de îndoială.
Eu fac parte din generaţia Centenarului. Privind în jurul meu, în familie, în şcoală, în ţara mea, nu ştiu să spun ce fel de an este cel de acum. Nu reuşesc să-l definesc pe tânărul Centenarului. E entuziast? Este oare indiferent? Este credincios? Mai are valori adevărate, are curajul să-şi spună punctul de vedere? Unii dintre noi părem lipsiţi de viaţă, dezorientaţi. Nu mai ştim în ce direcţie să apucăm, pe cine să mai credem, pe cine să mai urmăm.
Îmi doresc să nu trec prin viaţă la întâmplare. Vreau să rămână ceva în urma mea şi să încerc să mă înconjor de tineri orientaţi, de oameni care nu au renunţat la luptă, de tineri care vor să lase în timp un semn că au făcut şi ei un bine. Am avut oportunitatea de a întâlni tineri care caută şi ei să se definească, tineri care au întrebări, oameni care înfăptuiesc ceva pentru comunitatea din care fac parte.
Muntenii sunt oameni hotărâţi şi primitori. Muntele, cu înălţimea şi cu fermitatea lui, dar şi Bistriţa, cu agerimea şi curăţia ei, şi-au pus amprenta pe sufletul locuitorilor. Pe o parte dintre tineri îi cunoşteam din proiectele anterioare la care am participat, pe alţii i-am descoperit pe parcursul acestor zile în urma experienţelor de cunoaştere prin joc, a discuţiilor de la sesiuni, dar şi din întâlnirea cu familiile lor care ne-au ospătat şi găzduit.
În prima seară am vizionat împreună filmul rusesc "Preotul", un film despre viaţa unei familii de preot din Rusia celui de-al Doilea Război Mondial. Ce modele demne de urmat! Ce fermitate, ce curaj! Discuţiile de după film au subliniat idei precum capacitatea de sacrificiu şi curajul de a mărturisi adevărul, rugăciunea şi convertirea, puterea binecuvântării şi a spovedaniei, importanţa urmării unui model şi a ascultării, compromisul şi necredinţa. O lume întreagă a fost prezentă în film: binele şi răul, frumosul şi întunericul. O lume care seamănă mult cu lumea în care trăiesc.
Plecând de la film, fiecare a fost invitat să noteze pe un bileţel o problemă referitoare la cum ne raportăm faţă de trăirea în credinţă, iar apoi, împărţiţi pe echipe, am găsit soluţii la aceste frământări. Am vorbit despre ruşinea de a mărturisi păcatele şi am conştientizat necesitatea găsirii unui duhovnic pe sufletul tău, s-a discutat despre participarea pasivă la slujbe şi despre importanţa implicării la strană şi a cunoaşterii simbolismului. Am concluzionat că un program de rugăciune şi de lectură zilnică, asumarea şi mărturisirea concretă a credinţei în mediul în care ne aflăm, precum şi ascultarea de duhovnic ne-ar ajuta mult să progresăm duhovniceşte.
Am aflat împreună că pentru a reuşi să fac lucruri mari e nevoie să lucrez în echipă. E necesară stabilirea şi alegerea de către echipă a unui coordonator cu experienţă, e nevoie de o comunicare eficientă, de distribuire şi asumarea de roluri, de motivaţie, de scop şi valori comune, de resurse, de alcătuirea unui plan de acţiune, de o relaţie corectă între membrii echipei.
Seara am ales să ne bucurăm câteva ore de zăpadă, de sanie şi de schiuri pe pârtia de la Durău. Dar şi de câteva clipe de rugăciune la mănăstirea de la poalele Ceahlăului. Ziua de duminică, ziua de prăznuire a Sfintei Cruci, ne-a aşezat încă o dată împreună la Sfânta Liturghie. Noi, tinerii din Iaşi şi prietenii din Galu, am dat răspunsurile la strană. Ce repede poţi forma o echipă cu cei care au aceleaşi valori şi scopuri ca şi tine!
După masa de prânz, în sesiunea de concluzii, fiecare am avut şansa, şi am profitat de ea, aceea de a alege o activitate pe care să o coordonăm în grupul nostru de la Iaşi sau Galu. S-au propus cercuri de lectură, pelerinaje, vizionări de film, atelier de încondeiat ouă, cateheze, cursuri de muzică psaltică, ore de dans, seminarii de formare, posibilitatea de a merge la Sfânta Liturghie în parohii misionare, dar şi o nouă întâlnire între tinerii din ATOR Galu şi noi, cei din Iaşi.
Deşi ne-am despărţit cu greu de tineri din Galu, nu am părăsit zona văii Bistriţei până nu ne-am întâlnit şi cu cei doi mari duhovnici ce-şi dorm somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă: părinţii Justin Pârvu şi Gheorghe Calciu Dumitreasa. Ei au fost mereu oameni ai adevărului, oameni verticali care au scris istorie în vremea vieţii lor.
Cred că şi generaţia mea de tineri, generaţia Centenarului, poate realiza lucruri măreţe dacă rămâne unită, dacă învaţă şi nu repetă greşelile trecutului şi dacă nu se desparte de Dumnezeu.
(Iuliana Pîrvu, Alexandra Cojocea)