Tinerii ASCOR Târgu Jiu, alături de elevi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la 8 septembrie 2020, tinerii din ASCOR Târgu Jiu și ProVita Gorj au desfășurat o activitate filantropică în cadrul Complexului de servicii comunitare pentru copiii cu nevoi speciale din Târgu Jiu, județul Gorj.
Alături de cuvântul de folos din partea părintelui Gheorghe Gomoi, copiii au primit în dar haine, rechizite școlare, fructe, precum și iconițe și cruciulițe. Întâlnirea a avut loc în curtea complexului.