Tinerii, cea mai sinceră și curată manifestare a comuniunii și iubirii
Cetatea Sibiului a fost, în perioada 6-9 septembrie, capitala tineretului ortodox, peste 3.000 de tineri din țară și din străinătate participând la Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox (ITO). Aceștia au fost implicați în diferite ateliere de lucru, la programul de rugăciune, dar și la un concert în aer liber și la Procesiunea „Unității”. Citiți în cele ce urmează cuvântul rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, adresat tinerilor în fața Catedralei Mitropolitane din Sibiu la finalul Procesiunii „Unității”, eveniment ce a avut loc vineri, 7 septembrie.
Dragi tineri,
Ne aflăm în fața istoricei Catedrale Mitropolitane din Sibiu care are hramul `Sfânta Treime~. Pe frontispiciul superior al bisericii puteți observa, în vitraliu, icoana simbolică a Preasfintei Treimi, anume chipul celor trei îngeri primiți de Avraam, marele Patriarh al Vechiului Testament, la stejarul din Mamvri, așa cum relatează Cartea Facerii în cap. 18. Această icoană, realizată de Sfântul Cuvios Andrei Rubliov, arată dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu Cel întreit în Persoane, Care îl caută necontenit pe om, dar și ospitalitatea omului credincios, care Îl poate primi și cunoaște pe Dumnezeu numai în lumina iubirii și credinței. Această icoană simbolică a Sfintei Treimi exprimă modelul de unitate desăvârșită, dar și comuniunea de viață și de iubire la care suntem chemați cu toții.
În chip profetic, Catedrala noastră Mitropolitană din Sibiu, Mamă a tuturor bisericilor din Ardeal, a primit acest hram la sfințirea ei, în anul 1906, prin aceasta exprimându-se simbolic năzuința continuă și dorința fierbinte de unitate și comuniune a românilor ortodocși din Transilvania cu toți frații lor de dincolo de Carpați.
În acest sens, ne bucurăm de faptul că, în acest An Centenar, ați venit cu toții aici în chip atât de minunat și ne-ați încântat, ba mai mult ați umplut Biserica cu frumusețea tinereții și entuziasmul vostru. Voi sunteți Biserica neamului, voi sunteți Biserica viitorului, voi sunteți cei în care ne punem toată nădejdea că darul dreptei credințe va continua să lumineze și generațiile viitoare. Dacă voi ați venit la noi, și noi dorim să venim la voi! Suntem cu voi și vom fi mereu alături de voi. Ne vom strădui să avem mult mai multă atenție de modul în care voi vă croiți viața voastră, la doleanțele și așteptările voastre. Noi, cei maturi, suntem în felul nostru, poate, puțin mai egoiști, deși dorim binele vostru. Este bine să vă școliți, este bine să faceți tot ceea ce trebuie pentru a vă educa și forma pentru viața aceasta, dar cerem părinților voștri să aibă mai mult timp pentru voi. Vom încerca și noi să avem mai mult timp pentru comuniunea cu voi, să vă chemăm în lucrările și activitățile acestea frumoase ale Bisericii, în pelerinaje, în tabere, în întâlniri tematice, pentru că, de fiecare dată, ne predați o lecție de suflet și de bucurie și nouă. Și sunt atâtea frumuseți ale vieții voastre care ne folosesc și nouă. Acum, voi ne învățați pe noi, nu noi pe voi! Voi aveți cea mai sinceră, cea mai curată manifestare a comuniunii și iubirii pe care noi am pierdut-o, am pervertit-o, deoarece au trecut peste noi greutăți și ani. Voi aveți acum elanul acesta sufletesc atât de viu, uniți-l cu credința în Hristos și întăriți dragostea între voi, în așa fel încât să nu mai existe dezbinare, să nu mai existe nici o deosebire între voi. Ați crescut frumos în familiile voastre, v-ați creat apoi în mediul vostru prietenii; ați fost și sunteți în școală într-o unitate și comuniune de prietenie; colegialitatea din școală nu se uită niciodată! Sunt acele întâlniri periodice ale colegilor, ale absolvenților școlilor noastre, de aceea dragostea aceasta față de unitatea noastră ca ființă, unitatea noastră națională, dar și unitatea noastră religioasă, voi o manifestați în tot ceea ce faceți. În imnul ITO din acest an, care sperăm să rămână la loc de cinste în memoria voastră, se repetă în refren: „Uniți în credință, mereu împreună, vom putea construi o lume mai bună! Împreună să fim una, doar așa vom izbândi, căci cu noi întotdeauna, Hristos este și va fi!” De asemenea, atât de expresiv este versul care arată că prin jertfa atât de mare a înaintașilor noștri, eroi și martiri de pretutindeni, am primit dreptul de a spune răului nu. Voi aveți cea mai mare îndreptățire de a spune nu răului.
Pe drumul vieții care vi se deschide înainte din darul Bunului Dumnezeu, să pășiți cu credință, să ascultați cuvintele și sfaturile părinților voștri, să-i respectați și să-i iubiți, pentru că veți deveni și voi părinți. Să luminați drumul vieții voastre cu iubirea față de Dumnezeu și cu iubirea față de Biserica în care v-ați născut, ați crescut și în care sperați să rămâneți până la sfârșitul vieții fiecăruia cu Hristos împreună.
Hristos în mijlocul nostru! Totdeauna acum și pururi și-n vecii vecilor, Amin! Dumnezeu să vă binecuvânteze și bucuria și dragostea noastră să le primiți cu toții! Vă iubim din tot sufletul! La mulți ani!