Tinerii, chemaţi să ocupe un loc de muncă în UE
▲ De trei zile, în întreaga Europă se desfăşoară Zilele Locurilor de Muncă, eveniment iniţiat de Comisia Europeană din dorinţa de combatere a şomajului mai ales în rândul tinerilor ▲ În România, la Cluj-Napoca, se desfăşoară astăzi un târg al locurilor de muncă, seminarii şi sesiuni de informare la care sunt aşteptaţi să participe în special tinerii şi absolvenţii de studii superioare ▲ De asemenea, persoanele în căutarea unui loc de muncă şi angajatorii se pot reuni pentru a descoperi noi oportunităţi în prezenţa consilierilor de specialitate, care vor oferi consultanţă şi orientare, pe portalul EURES ▲
Până la sfârşitul lunii octombrie, în statele membre ale Uniunii Europene se vor desfăşura peste 500 de evenimente pe tema locurilor de muncă. Resortisanţii noilor state membre ale UE, persoane cărora un stat, în temeiul dreptului internaţional, le acordă protecţia sa, beneficiază de o procedură accelerată de acordare a permisului de muncă în cazul în care locul de muncă disponibil face parte din profesiile aflate în penurie de mână de lucru. Concret, pentru ca un cetăţean român să-şi găsească un loc de muncă în Belgia, angajatorul din ţara respectivă trebuie să înainteze autorităţilor competente o cerere pentru a obţine autorizaţia de muncă pentru cetăţeanul în cauză. Odată autorizaţia obţinută de angajator, lucrătorul va obţine şi el permisul de muncă. Autorizaţia de muncă se acordă doar în cazul în care angajatorul nu reuşeşte să găsească pe piaţa de muncă un lucrător apt să ocupe postul vizat într-un termen rezonabil, nici chiar după o formare profesională adecvată. Cei mai avantajaţi sunt persoanele care lucrează în domeniul IT (electronică, calculatoare, dar şi asistenţi medicali). Pentru pensionari se aplică aceeaşi legislaţie dar limitată la un an (cu posibilitate de prelungire) în cazul în care angajatorul nu reuşeşte să găsească pe piaţa de muncă un lucrător apt să ocupe postul vizat într-un termen rezonabil. În România, se va organiza la Cluj, în perioada 22 septembrie-31 octombrie, un târg de muncă pentru absolvenţii de facultate şi angajatori. „Va fi un contact direct între angajator şi posibil angajat şi cu o participare mai mare. Vom avea mai multe CV-uri care se vor potrivi necesităţii pieţei de muncă“, a apreciat Robert Vandenhengher, consultant al UE. Peste 5 milioane de cetăţeni europeni trăiesc în străinătate În numeroase sectoare economice din Europa, ocuparea locurilor de muncă vacante se desfăşoară cu dificultate, în special atunci când este nevoie de forţă de muncă înalt calificată. În consecinţă, din ce în ce mai multe întreprinderi încearcă să „ademenească“ lucrători din alte ţări ale UE. În general, europenii nu sunt dispuşi să se deplaseze, chiar dacă aceasta ar presupune obţinerea unei slujbe mai bune şi mai bine plătite. Conform unui sondaj realizat în 2007, peste 5 milioane de cetăţeni europeni (reprezentând 2,2% din forţa de muncă) trăiesc în străinătate, procentul crescând uşor faţă de anii precedenţi, însă nu se ridică la nivelul înregistrat în cazul cetăţenilor provenind din ţări terţe, care reprezintă acum 3,8% din forţa de muncă a UE. Întrebaţi care este motivul pentru care nu doresc să se mute, europenii răspund că sunt îngrijoraţi în legătură cu posibilul impact asupra vieţii de familie sau cu dificultăţile de învăţare a unei noi limbi şi de adaptare la o nouă cultură. De asemenea, le este teamă că nu vor avea acces la serviciile sociale şi că nu le vor fi recunoscute calificările. Prin Eures se pot ocupa 1,4 milioane de locuri de muncă UE face numeroase eforturi pentru creşterea transparenţei pieţelor locurilor de muncă şi pentru protejarea drepturilor cetăţenilor care se mută într-o altă ţară a UE. În ciuda funcţionării pieţei unice, există însă încă multe obstacole legale în calea mobilităţii lucrătorilor. Una dintre măsurile de îmbunătăţire a mobilităţii este reţeaua EURES, care cuprinde peste 5.000 de oficii locale pentru ocuparea forţei de muncă şi 750 de consilieri specializaţi în domeniul mobilităţii lucrătorilor. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot accesa 1,4 milioane de locuri de muncă, prin portalul EURES. Angajatorii pot folosi acelaşi serviciu pentru a-şi ocupa posturile vacante.