Tinerii craioveni „Împreună cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Craiovei”
Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învățământ, activități cu tineri și de catehizare, a organizat sâmbătă, 21 octombrie, evenimentul „Împreună cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Craiovei”. Prilejuită de apropierea praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, patronul duhovnicesc al Catedralei Mitropolitane şi al orașului Craiova, activitatea a fost dedicată tinerilor liceeni din Bănie. Programul evenimentului a constat în participarea tinerilor la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană. Răspunsurile de la strană au fost oferite de corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”, din Craiova, dirijat de prof. Victor Șapcă. Elevii au fost coordonaţi de pr. prof. Cristin Sperlea, pr. prof. Gheorghe Pârva, diac. prof. Angel Cristian Stăiculescu, pr. Iulian Cravcenco și pr. Bogdan Băcescu. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul potrivit, au primit Taina Sfintei Euharistii mai mulţi elevi de la Seminarul Teologic din Craiova şi de la liceele partenere.
După slujbă, tinerii au avut parte de o agapă, organizată în fața catedralei. Ultima parte a evenimentului a constat în câteva momente de suflet: rostirea în comun a rugăciunilor începătoare și a Simbolului de credință, prezentarea vieții Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cântarea Troparului Sfântului Dimitrie, vizionarea videoclipului despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Iași 2017. De asemenea, corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” a susținut un miniconcert de piese religioase. La sfârșit, tinerii au avut bucuria să împărtăşească gânduri şi experienţe şi să participe la sesiunea foto. Activitatea „Împreună cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Craiovei” a avut ca scop stimularea, antrenarea și manifestarea sentimentului religios al tinerilor elevi, dezvoltarea atitudinii pozitive față de propria persoană și față de ceilalți, descoperirea unor modele de urmat, dar și legarea unor prietenii de durată. Evenimentul s-a realizat în colaborare cu Inspectoratul Județean Dolj și în parteneriat cu Fundația „Cuvântul care zidește” și Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, coordonat de pr. Mihai Scorbură.