„Tinerii de astăzi şi calea spre adevărata fericire“

Un articol de: Pr. Nicolae Codrea - 23 Aprilie 2013

Luni, 22 aprilie, Serviciul social-misionar, filantropic şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului, cu sprijinul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Moldova Nouă, a organizat o conferinţă duhovnicească dedicată tinerilor, intitulată „Tinerii de astăzi şi calea spre adevărata fericire“.

Conferinţa a fost susţinută de pr. Ion Petrică, duhovnicul Mănăstirii Bocşa-Vasiova din Episcopia Caransebeşului.

La eveniment au participat numeroşi tineri şi copii de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“ din Moldova Nouă, alături de părinţi şi cadre didactice, precum şi de preoţii din localitate însoţiţi de credincioşi.

După susţinerea prelegerii, a urmat o sesiune de întrebări venite din partea participanţilor la întâlnire, la care pr. Ion Petrică a răspuns.

„M-am bucurat foarte mult pentru această întâlnire de suflet cu tinerii din oraşul Moldova Nouă. Nădăjduiesc ca şi ei să înţeleagă că una este pulsul vieţii psihice şi alta este eternizarea vieţii în Duh. Lucrurile sunt diferite, am vorbit într-un limbaj accesibil tinerilor şi sperăm ca cel puţin câţiva dintre ei să facă această deosebire, care înseamnă enorm de mult, şi anume că fericirea nu este dată de viaţa aceasta psihică, ci de trăirea în Duh cu Dumnezeu, care până la urmă înseamnă esenţa vieţii noastre creştine. M-aş bucura dacă pe lângă exerciţiul acesta raţional al conferinţei, pe care ei l-au văzut la noi, tinerii ar lua în considerare şi dorinţa noastră de a-L mărturisi pe Hristos“, a arătat pr. Ion Petrică în cuvântul său.

Mihai Ciucur, inspector pentru activităţile cu tinerii al Episcopiei Caransebeşului, a precizat: „Aşa cum s-a creat o obişnuinţă pentru episcopia noastră, acordăm o atenţie tot mai mare tinerilor. Iată astăzi, la Moldova Nouă, am avut o întâlnire cu tinerii mai mari de liceu, noi am mai avut aici alte întâlniri cu tinerii din clasele gimnaziale şi în după-amiaza aceasta am discutat despre o temă foarte actuală, o temă vastă, dar interesantă, şi anume despre fericire. Ne-am bucurat în primul rând că au venit foarte mulţi tineri la întâlnirea de astăzi şi în al doilea rând pentru că au fost foarte dezinvolţi, foarte activi, efectiv partea de dialog a funcţionat. Ne bucurăm, este un precedent creat la Moldova Nouă şi aşa cum le-am promis tinerilor în seara aceasta, vom reveni cu alte întâlniri de acest fel“. La rândul său, pr. paroh Remus Căta a mărturisit: „Aşteptăm ca de acum înainte tinerii să fie mai receptivi şi să participe mult mai mult la astfel de evenimente care se vor mai petrece în parohiile de pe Clisura Dunării. De asemenea, aşteptăm un număr cât mai mare de tineri şi copii, care trebuie să înţeleagă că fericirea constă de fapt în această iubire a noastră cu toată fiinţa pentru Dumnezeu, iubire care să ne conducă pe fiecare dintre noi la fericirea veşnică, la Împărăţia cerurilor“. În prezent, Parohia „Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Moldova Nouă desfăşoară numeroase activităţi educative dedicate tinerilor şi copiilor.