Tinerii francezi sunt cei mai afectaţi de şomaj

Data: 03 Iunie 2009

Numărul şomerilor din Franţa a crescut cu 58.900 în luna aprilie, informează cotidianul „Les Echo“. Ritmul de creştere a numărului de şomeri din Franţa continuă să scadă, dar tendinţa rămâne negativă. După ce a crescut cu 100.000 în ianuarie, cu 80.000 în februarie, cu 63.000 în martie, numărul şomerilor a crescut din nou cu 58.500 în luna aprilie (cu 2,4% faţă de martie şi cu 24,6% pe an). Numărul şomerilor a ajuns la 2.506.700 la finalul lunii aprilie. Dacă se adaugă şomerii care au lucrat ocazional în luna aprilie, numărul celor care îşi caută un serviciu se ridică la 3,571 milioane, în creştere cu 90.800 în luna aprilie. Împreună cu departamentele de peste mări, cifra urcă la 3,785 de milioane de şomeri. Tinerii sunt cei mai afectaţi de şomaj: şomajul printre tinerii sub 25 de ani a crescut cu 4,6% în luna aprilie şi cu 39,9% pe an. Premierul francez François Fillon a previzionat că rata şomajului va continua să crească în Franţa pe toată perioada anului 2009 şi la începutul anului 2010.