Tinerii giurgiuveni informaţi despre riscurile consumului de droguri
La Şcoala nr. 8 „Acad. Marin Voiculescu“ din municipiul Giurgiu s-a desfăşurat pe 2 aprilie o activitate antidrog, prin care s-a urmărit corecta informare a tinerilor în ceea ce priveşte consumul de droguri şi riscurile asociate consumului.
De asemenea, fost dezbătută problema noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive (etnobotanicele). Invitaţii au subliniat importanţa raportării tinerilor la valori morale certe, îndeosebi cele promovate de familie şi Biserică. Acţiunea se înscrie în cadrul programului de prevenire „Prea rebel să fii condus“ şi a fost coordonată de comisarul Alexandru Ţepurică, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Giurgiu.
La eveniment a au participat: Elisabeta Boţocan, din partea Prefecturii; pr. Georgian Tudor, consilier învăţământ al Episcopiei Giurgiului; agent-şef adjunct Costel Gogoneaţă, din partea Poliţiei Municipale; conducerea şcolii, profesori şi 250 elevi. (G.C.P.)