Tinerii ieşeni, la Biserica Sfântului Gherman din Alaska – Finlanda

Data: 05 Iunie 2015

La ce folos Biserica, dacă nu avem Sfânta Liturghie? Dar la ce foloseşte Sfânta Liturghie fără Euharistie? Şi apoi, la ce folos Euharistia dacă noi, oamenii, nu ne împărtăşim? Unirea cu Hristos, Cel ce ne poate vindeca de păcat şi de moarte se face deplin, prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Avem nevoie de Hristos. El este viaţa noastră.

Seară de primăvară. Câteodată eşti încercat de gândul - nu ştiu de ce - că n-o să mai vină primăvara. A venit; şi a venit cu surprize frumoase. A adus invitaţia de a vizita Finlanda, de a-i întâlni pe tinerii români crescuţi aici, departe de ţară. Câte raze de lumină!? Şi toate iradiază de la acelaşi soare! Ce peisaj! Natura nordului  îşi prezintă, cu modestie, darurile primite. Verdele crud de primăvară aduce pe chipurile oamenilor zâmbet, culoare şi viaţă. Omul este altul, în fiecare anotimp. Starea lui de spirit, dar şi chipul primeşte o altă lumină. Şi natura la fel. Mestecenii falnici veghează bisericuţa cu hramul „Sfântul Gherman“ din Alaska, din Tapiola. Credincioşii, români şi finlandezi, se strâng în bisericuţa pictată frumos. S-a anunţat o seară duhovnicească la care este aşteptat părintele Nicodim Petre, inspector eparhial în Arhiepiscopia Iaşilor. Alături de el, şi noi, patru tineri ieşeni, ascoreni şi atoreni. Tema serii este: „Sfânta Liturghie - sfinţire a vieţii“.

Sfântul Iustin Popovici spunea că „Liturghia este educatorul cel mai delicat al minţii, al inimii, şi al întregii personalităţi“.

Am aflat că Liturghie, în limba greacă, înseamnă lucrare publică şi provine din alte două cuvinte, „laos“ şi „ergon“. „Laos“ înseamnă „popor“, iar „ergon“ înseamnă „lucrare“. Deci, Liturghia este lucrarea poporului dreptcredincios pentru a preamări pe Dumnezeu, dar şi lucrarea lui Dumnezeu pentru a sfinţi poporul dreptcredincios. Este o împreună-lucrare. În Sfânta Liturghie - cerul se uneşte cu pământul, Dumnezeu cu omul, iar timpul... se amestecă cu veşnicia.

S-au adresat şi întrebări. Prima a fost adresată chiar de părintele. La ce folos Biserica, dacă nu avem Sfânta Liturghie? Dar la ce foloseşte Sfânta Liturghie fără Euharistie? Şi apoi, la ce folos Euharistia dacă noi, oamenii, nu ne împărtăşim? Unirea cu Hristos, Cel ce ne poate vindeca de păcat şi de moarte se face deplin, prin Taina Sfintei Împărtăşanii. Avem nevoie de Hristos. El este viaţa noastră.

Cu fiecare Sfântă Liturghie, înaintăm către Împărăţia veşnică a Preasfintei Treimi. Nu întâmplător, bisericile au forma unei corăbii, nu întâmplător sunt întotdeauna orientate spre Răsărit şi nu întâmplător, pe peretele interior al altarului spre orient, este pictată împărtăşirea apostolilor. Viaţa este o călătorie, iar omul nu se mulţumeşte cu lucrurile trecătoare. Aspiră spre veşnicie. Adevărul este că nu întotdeauna înţelegem bine acest dor al nostru după infinit. Pentru cel ce crede în nemurire, viaţa veşnică poate fi trăită din timpul vieţii pământeşti şi temporale. Pentru cel ce nu crede, moartea e un sfârşit trist şi o absurditate.

Într-o frumoasă frescă de la Mănăstirea Hurezi, din judeţul Vâlcea, este reprezentată o corabie, asemănătoare cu corabia lui Noe. Corabia este simbol a salvării oamenilor, simbol al mântuirii. Umanitatea, în corabia-Biserică, este în mers. Se îndreaptă spre Împărăţia lui Dumnezeu. În această pictură, la prora se află Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la cârmă Mântuitorul, la vâsle sfinţii Bisericii, iar în centrul Corabiei se află o masă înconjurată de ierarhi şi preoţi. Pe această masă se vede Sfânta Jertfă, Euharistia. În centrul Corabiei avem reprezentată Sfânta Masă şi Euharistia. Pictura datează din vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu. În Corabie intră toţi cei botezaţi. Experienţa milenară a Corabiei arată că cei care au părăsit-o au riscat mult, s-au confruntat cu naufragiul sau pieirea. În fresca bolniţei de la Hurez sunt reprezentaţi pe cele două maluri ereticii, care încearcă cu nişte funii şi căngi să deturneze înaintarea Bisericii. Părăsind comuniunea, părăsim Trupul lui Hristos în care cu toţii suntem mădulare în parte. Părăsind pe Hristos, izvorul de sfinţire a vieţii omului, părăsim Viaţa. Ne însingurăm. Doar Trupul lui Hristos Cel răstignit şi înviat poate da sens vieţii noastre şi ne poate oferi bucuria comuniunii celei fără de sfârşit. Acesta este scopul vieţii noastre, să ajungem la această unire cu Hristos.

În încheiere, membrii ATOR din Iaşi au prezentat activităţile desfăşurate în cadrul asociaţiei. Această întâlnire a fost, cu adevărat, un prilej de bucurie şi de trăire a libertăţii în Duhul Bisericii. Cum prelungim spiritul eclezial al bucuriei în fiecare zi a vieţii noastre şi în tot locul? Este o întrebare la care caut răspuns. Simt că se poate mai mult, dar deocamdată... nu ştiu cum.