Tinerii, implicaţi în proiecte culturale
Orientarea profesională, sportul minţii şi fotografia artistică sunt preocupări concretizate în evenimente importante pentru viaţa cultural-educativă din Mitropolia Olteniei, pe parcursul acestei săptămâni.
Universitatea din Craiova a demarat luni, 28 februarie, prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, a V-a ediţie a proiectului "Caravana învăţământului oltean". Acţiunea se va derula până pe 31 martie, în cele cinci judeţe ale Olteniei. Vor fi vizitate peste 120 de licee din 20 de localităţi. Fiecare elev de liceu va primi "Ghidul Candidatului" şi CD-uri ce conţin prezentarea şi oferta de studiu a Universităţii din Craiova. Anul acesta campania de promovare va ajunge şi în judeţul Teleorman. "Nu ne naştem genii, devenim genii" este titlul proiectului european câştigat de primăria localităţii doljene Şimnicu de Sus, în cadrul programului "Tineret în acţiune". Astfel, 48 de tineri din România, Franţa şi Italia s-au familiarizat săptămâna aceasta cu regulile generale ale şahului. Lecţii demonstrative au fost susţinute de patru antrenori de şah rapid din Craiova. În legătură cu acest interesant demers, Constantin Dobra, antrenor de şah, a spus: "Pot să spun că proiectul este o încununare a celor patru ani de când în comuna Şimnicu de Sus s-a înfiinţat Cercul de şah. Este singurul cerc din Oltenia, creat în mediul rural, ce are ca activitate extracurriculară şahul. În cadrul acestui proiect, în valoare de 20.000 de euro, tinerilor li s-au atribuit sarcini clare, individuale şi de echipă, care au rolul de a-i face mai încrezători în sine, de a-şi dezvolta abilităţile de creativitate şi spiritul de iniţiativă". Expoziţie de artă fotografică La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova a avut loc, în prima zi a lunii martie, vernisajul expoziţiei celei de-a 19-a serii de absolvenţi ai Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică. Au fost prezentate peste 400 de lucrări monocrom şi color, realizate în perioada 1 octombrie 2010 - 28 februarie 2011, având tematici diverse, din toate genurile artei. "Fiecare absolvent a căutat să se exprime liber, să îşi prezinte propriile viziuni şi trăiri, prin folosirea diferitelor procedee tehnice şi grafice, dar şi printr-o variată gamă cromatică şi tonală, prin abordarea diverselor subiecte. Regăsim în această bogată colecţie şi foarte multe lucrări valoroase, care pot sta foarte bine într-o galerie personală sau într-un salon naţional de fotografie", a menţionat cu acest prilej Mircea Anghel, coordonator al Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică şi preşedinte al Fotoclubului "Mihai Dan-Călinescu" din Craiova.